Şoferii care îşi vor reînnoi permisele auto după 19 ianuarie, când intră în vigoare modificările aduse Codului Rutier, vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care îi împiedică să conducă. Ei vor plăti însă aceeaşi taxă de 68 de lei, dar examenul medical le va scoate din buzunar circa 200 de lei. Spre deosebire de conducătorii auto amatori, ce deţin permis de categoria B şi trebuie să şi-l schimbe la 10 ani, cei profesionişti (cu categoria C, D sau F) îşi vor reînnoi permisul auto la 5 ani, perioada fiind redusă la jumătate. Tot din 19 ianuarie mopedurile vor putea fi conduse numai de către cei care deţin permis auto.
Legea 203/2012 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în 12 noiembrie 2012 în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare din 19 ianuarie 2013.
Noul act normativ transpune în legislaţia românească prevederile Directivei Europene 126/2006.
O altă modificare prevăzută în noul Cod Rutier se referă la faptul că, din 19 ianuarie, şoferii din orice categorie care îşi pierd permisul de conducere ori acestea este furat sau distrus primesc, în schimb, un duplicat care, practic, continuă perioada de valabilitate până la sfârşitul acesteia.
Cât despre vizita medicală, aceasta se impune numai după expirarea perioadei de valabilitate a permiselor şi nu este necesară pentru eliberea duplicatelor.
Potrivit Legii 203/2012, “în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere”.
Totodată, actul normativ prevede că “eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează la expirarea valabilităţii documentului, după efectuarea examinării medicale”.
Permisele de conducere vor fi eliberate atât după pierderea documentului, cât şi la expirare fără ca şoferul să susţină un nou examen.
Permisele de conducere eliberate anterior datei de 19 ianuarie îşi păstreaza valabilitatea până la data expirării menţionate în acestea.
Permis din categoria “AM” “A1” şi “B1” pentru moped, scuter, ATV
Legea mai prevede că, începând cu 19 ianuarie, persoanele care nu deţin permise de conducere din nicio categorie trebuie să susţină un examen teoretic şi unul practic pentru obţinerea permiselor din categoria “AM” “A1” şi “B1” pentru mopeduri, scutere, ATV-uri şi alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depăşeşte 45 km/h, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 cmc.
Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie “AM”, “A1” şi “B1” poate fi susţinut, conform legii, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani. Proba practică în acest caz constă într-un test de îndemânare susţinut în poligon.
Magda SEVERIN