Noi măsuri fiscale: impozitare “lărgită” şi decalarea de la 1 iulie la 1 aprilie a creşterii accizelor

Bugetul de stat pentru 2013 va fi aprobat miercuri, după ce marţi, într-o şedinţă specială a Guvernului, vor fi adoptate măsurile fiscale, iar miercuri seară sau joi dimineaţă bugetul va ajunge la Parlament, pentru dezbatere şi adoptare, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta. Printre noile măsuri fiscale ce urmează a fi parafate marţi de Executiv se numără impozitarea “lărgită” şi decalarea de la 1 iulie la 1 aprilie a creşterii accizelor. 

“Am aprobat politic liniile principale privind bugetul pe 2013. Domnii Chiţoiu şi Voinea vor finaliza la minister toate elementele tehnice, iar astă-seară avem finalizat pachetul de măsuri fiscale. Mâine avem şedinţă de Guvern specială, de la ora 15.00, pentru aprobarea acestor măsuri premergătoare Legii bugetului, apoi eu am întâlnirea oficială cu FMI. Miercuri, în şedinţa de Guvern vom avea bugetul, astfel ca miercuri seară sau joi dimineaţă să plece la Parlament”, a precizat Victor Ponta, după şedinţa USL.

La rândul său, vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor, a prezentat pachetul de măsuri fiscale, asigurând că acestea presupun, în linii mari, “o ajustare a impozitării în sensul simplificării impozitării pentru IMM-uri şi micro-întreprinderi care au o cifră de afaceri sub 65.000 de euro”.

Iată care sunt noile măsuri fiscale ce vor fi aprobate marţi de Guvern:

1. Va fi introdusă impozitarea suplimentară la venituri obţinute din liberalizarea preţului la gaze atât pentru consumatorii casnici cât şi noncasnici, specificând că măsura priveşte companiile producătoare de gaze.

2. Va fi simplificată şi lărgită baza de impozitare la impozitul pe veniturile obţinute din agricultură în toate domeniile – vegetal, animal, pomicol -, în sensul creării unui mediu concurenţial care să aibă ca efect eliminarea evaziunii fiscale din zona agriculturii.

3. Calendarul de creştere a accizelor va fi decalat de la 1 iulie la 1 aprilie.

4. Va fi introdusă o taxă suplimentară de 0,5% pe cifra de afaceri pe exploatarea resurselor naturale, pentru a asigura fonduri pentru cofinanţare la fonduri europene.

Potrivit lui Chiţoiu, cea mai mare parte a veniturilor colectate în plus, de peste trei miliarde de lei, respectiv 0,5 puncte procentuale în PIB, se va duce pentru cofinanţare la fonduri europene.

“Sunt şi măsuri de corecţie a unor deduceri la calculul impozitului pe profit în Codul fiscal, dar le vom da după ce facem toate calculele”, a spus Chiţoiu.

El a anunţat că aceste măsuri fiscale vor fi discutate în cursul zilei la Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Finanţelor şi la Ministerul Agriculturii, precum şi în CES.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.