Ponta amână aprobarea Legii restituirii proprietăţilor

Premierul Victor Ponta a decis să amâne aprobarea proiectului Legii restituirii proprietăţilor naţionalizate şi acordării despăgubirilor, deşi anunţase, iniţial, că Guvernul îşi va angaja în 19 martie răspunderea în faţa Parlamentului pe acest act normativ. A amânat apoi pentru 26 martie demersul, pentru ca miercuri să anunţe, în şedinţa Executivului, că va cere acordul CEDO pentru extinderea cu 3 săptămâni a termenului în care trebuie adoptată noua lege, astfel încât prevederile ei să poată fi discutate în detaliu. El a avansat, totodată, o nouă dată pentru asumarea răspunderii în faţa Legislativului: cel târziu 12 aprilie.

Victor Ponta a precizat că reprezentanţii Executivului vor merge la Strasbourg în luna aprilie pentru a discuta cu specialiştii Curţii Europene despre acest proiect, înainte ca documentul să fie aprobat.

“Un subiect important, pentru România bineînţeles, îl reprezintă soluţionarea cazurilor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului privind restituirea propietăţilor confiscate de regimul comunist. După cum se ştie foarte bine, exista un termen, 12 aprilie, până la care România trebuia să adopte o legislaţie adecvată privind regimul restituirii propietăţilor. Am apreciat poziţia constructivă atât a Curţii Europene, cât şi a structurilor de specialitate a Consiliului Europei faţă de această problemă extrem de delicată a României, iar dacă anul trecut a fost un an cu foarte multe tulburări politice, anul acesta trebuie să aducă o soluţie definitivă şi conformă standardelor europene pentru această problemă”, a declarat Victor Ponta.

Premierul a făcut referire şi la faptul că a purtat discuţii cu secretarul general al Consiliul Europei în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii pentru această problemă.

“Din acest motiv, am avut o discuţie cu secretarul general al Consiliului Europei, cu echipa care-l însoţeşte, referitoare la adoptarea unei soluţii care să fie în conformitate cu standardele Curţii Europene a Drepturilor Omului şi am decis împreună că cea mai bună soluţie este să avem o discuţie detaliată asupra textului legii înainte ca această lege să fie adoptată, iar dacă vor exista observaţii pentru propunerea legislativă din partea departamentelor specializate, aceste observaţii trebuie şi vor fi avute în vedere în textul legii. Din acest motiv, vom face o solicitare oficială pentru prelungirea termenului de 12 aprilie cu o perioadă de trei săptămâni, maximum o lună, până când avem finalizată această discuţie tehnică”, a mai spus Ponta.

Amânaţi la Sfântu’ Aşteaptă

Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern şi publicat pe site-ul ANRP, foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de 1 leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar numai după anul 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor.

Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

Cei cu dosarele deja soluţionate vor primi despăgubiri în numerar, în termen de 5 ani, începând cu ianuarie 2014, în tranşe anuale egale, al căror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

1 COMENTARIU

  1. Cei care au gandit si au elaborat acest proiect de lege sunt niste nemernici!
    Scurta explicatie:
    Acest proiect de lege are caracter imoral.
    Morala este o forma a constiintei sociale care reflecta si fixeaza, in principii, norme, reguli, cerintele de comportare privind raporturile dintre indivizi si dintre individ si colectivitate (familie, societate, natiune, popor).
    Menirea Dreptului este de a asigura ordinea in societate. Stiut fiind ca in viata exista o singura certitudine, Dreptul hotaraste dinainte si destinul oamenilor. (a meni = a hotari dinainte)
    Din 1991 (Legea 18) – 2001 (Legea 10) pana acum, multi dintre cei indreptatiti au murit cu durere in suflet si cu speranta pentru urmasii lor.
    Acum (in 2013 – premeditat in al 13-lea ceas?) se incearca modificarea continutului si obiectului unor raporturi juridice prin schimbarea premisei (norma juridica).
    Ideea “opereaza” in intimitatea raportului juridic si a actului juridic (consimtamant) – o idee de finete (subtila, ingenioasa) daca nu ar fi perfida si diabolica!
    Schimbarea (inlocuirea) premisei raportului juridic dupa nasterea obligatiei corelative dreptului subiectiv (vinculum juris) echivaleaza cu un “smen”! Din 1991 pana acum, in toate guvernarile, per total au fost “sifonati”
    mult mai multi bani decat cei necesari pentru plata tuturor despagubirilor.
    Acest proiect pare a nu servi intereselor celor amarati care i-au pierdut pe cei dragi si ani din viata… pare a servi unui interes (unor interese) de a scoate anumite imobile din proprietatea statului/unitatilor administrativ-teritoriale si a le trece in proprietatea “unora” prin jmecheria (cu J de la “juristii” care au gandit si au elaborat acest proiect de lege) licitatiilor pe punctele date amaratilor pentru drepturile lor.
    In acest proiect de lege, proprietarul caruia i se restituie in natura imobilul “este ţinut să ramburseze valoarea îmbunătăţirilor necesare si utile”, detinatorii actuali exercitand dreptul de retentie… , iar evaluarea imobilului se face “prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte” si nu potrivit standardelor internationale de evaluare… (inca o data premeditare? grila/ghidul valorilor orientative pe 2013 nu a aparut inca desi ar fi trebuit sa fie publicat pana azi)!
    Daca tot introduceti arbitrariul… atunci dati bani(i) celor indreptatiti!
    Problema restituirilor trebuie sa fie solutionata cat mai repede, chiar pana in 2017 – pentru ca asumarea raspunderii implica raspunderea… (si se poate daca exista vointa…).
    Si sper sa nu avem parte de inca o “inginerie” in Romania… poate chiar cea mai mare…!
    In cele 2-3 saptamani de amanare ar trebui sa fie “scoase” si Normele de aplicare (la fel “vizate” de CoE si CEDO)!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.