Ponta: Aprobăm Memorandumul cu Rompetrolul săptămâna viitoare

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că actul normativ de aprobare a Memorandumului cu Rompetrolui a fost citit în primă lectură în ședința de ieri a Guvernului şi va fi adoptat săptămâna viitoare. Declaraţia sa survine după ce, acum trei zile, vicepreşedintele grupului Rompetrol, Azamat Zhangulov, insista, într-un comunicat, că tranzacţia trebuie finalizată până la sfârşitul lui ianuarie

“A fost în primă lectură miercuri, probabil săptămâna viitoare vom aproba Memorandumul cu Rompetrolul, aşa cum a decis Curtea Constituțională. Așa a spus Curtea, așa facem”, a spus Victor Ponta.

Premierul l-a contrazis, astfel, pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, care i-a minţit, ieri, pe jurnalişti, la briefingul de presă de la finalul şedinţei Executivului, spunându-le de mai multe ori că “Nu s-a discutat nimic în această privinţă”.

Amintim că, în 21 noiembrie 2013, Legea de aprobare a Memorandumului a fost declarată neconstituţională de CCR, for care nu s-a pronunţat pe prevederile înţelegerii dintre statul român şi compania kazahă, ci pe faptul că un contract comercial nu poate fi legiferat prin Parlament, ci asumat de Executiv. Mai pe româneşte, s-au dus vremurile când Guvernul Năstase se acoperea cu voul Legislativului pentru privatizarea Petrom, spre exemplu, pentru a fi exonerat de orice vină.

Victor Ponta a catalogat decizia CCR drept un semnal prost pentru investitori, arătând că se pot pierde şi 1.000 de locuri de muncă.

Potrivit Memorandumului, statul român se va alege cu numai 200 de milioane de dolari din totalul de aproape 600 milioane (580  de milioane de dolari, mai exact), şi aceştia în schimbul unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare, ce vor fi răscumpărate de compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

Dinu Patriciu a primit Rompetrolul la privatizare fără să dea niciun ban şi urma să achite statului român 580 de milioane de dolari în 2010. Numai că în 2007 a vândut compania către KazMunaiGaz, cu 1,2 miliarde de dolari, care a acceptat şi datoria.

Dar la termenul scadent, kazahii au spus că nu au bani, invocând criza economică mondială, şi au propus să achite banii în tranşe dar să rămână în continuare acţionari majoritari. Guvernul Boc s-a opus, dar nu a reuşit să rezolve diferendul.

A urmat un proces intentat de Rompetrol statului român, dar Victor Ponta, înainte cu puţin timp de pronunţarea sentinţei definitive, a făcut o înţelegere cu kazahii, la începutul anului trecut, iar în februarie a semnat cu ei Memorandumul pe care l-a trimis apoi Parlamentului, care l-a aprobat prin lege.

Preşedintele Traian Băsescu a atacat legea la CCR, iar în urma deciziei de neconstituţionalitate, Ponta va trebui să semneze Hotărârea de Guvern prin care va fi aprobat Memorandumul. Vom vedea însă dacă va fi HG sau Ordonanţă de urgenţă, aşa cum doresc kazahii.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.