Proiect MT: Amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru taximetrie neautorizată

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță pentru completarea Legii nr. 38/2003, prin care persoanele fizice și juridice care practică transportul în regim de taxi și în regim de închiriere fără a deţine autorizație de la autoritățile locale vor fi amendaţi cu sume între 1.000 și 5.000 de lei.

Proiectul Ordonanței are un articol unic: se introduce la Articolul 55 o nouă literă, (h), aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public de persoane cu un autoturism.

La același articol, se prevede, la punctul 3, amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru mai multe contravenții.

Articolul 7 stabilește că „transporturile de persoane sau bunuri în regim de taxi se pot executa ca servicii de interes public pentru populație, de regulă, în interiorul unei localități, numai pe baza autorizației pentru transport în regim de taxi, valabilă, emisă de autoritatea administrației publice locale, în condițiile prezentei legi’”.

Potrivit Notei de Fundamentare, prin promovarea acestui act normativ se urmărește crearea cadrului legal care să asigure posibilitatea sancționării persoanelor fizice sau juridice care efectuează activități neautorizate de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

„Nerespectarea dispozițiilor stabilite prin Legea nr.38/2003 se sancționează conform Capitolului VII – ‘Sancțiuni și contravenții’ din aceeași reglementare. Cu toate acestea, în ultima perioadă de timp se constată existența unor practici ilicite în activitățile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare măsură atât transportul local cât și transportul județean de persoane’, se mai arată în Nota de Fundamentare a proiectului.

În plus, potrivit documentului, adoptarea acestei Ordonanțe urmărește eliminarea practicilor ilicite în activitățile de transport rutier de persoane cu autoturisme, fiind o măsură directă pentru eliminarea concurenței neloiale, limitarea pierderilor la bugetul de stat din neplata taxelor și impozitelor aferente activităților de transport rutier neautorizate, și diminuarea riscurilor ce privesc siguranța circulației rutiere, ca urmare a efectuării unor activități de transport rutier de persoane neautorizate. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.