Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa (APTE) 2002 a transmis Camerei Deputatilor, la Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci, 10 propuneri de modificarea şi completarea a Legii nr. 571/2013 privind Codul Fiscal, “în sensul sprijinirii RAMURII TRANSPORTURI RUTIERE”.
“Prin modificările propuse de noi, dorim să eliminăm orice interpretări contrare privind dreptul conducătorilor auto la diurnă şi implicit la neincluderea acesteia în veniturile impozabile de natură salarială. Nepreluarea de către dumneavoastră în Proiect a propunerilor noastre induce pe mai departe starea de incertitudine privind tratamentul fiscal al diurnelor, cu consecinţe deosebit de grave în desfăşurarea activităţii companiilor din domeniul transporturilor rutiere”, se arată în document.
Iată modificările şi completările propuse:
1. La CAPITOLUL III Venituri din salarii şi asimilate salariilor
Art. 75. Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor
La alin. (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor
După literele k) şi l) se vor introduce litere k1) şi, respectiv, l1), care vor avea următorul cuprins:
“k1): indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
l1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi care nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă”.
Argument APTE 2002: “Actualul Proiect de Lege privind Codul Fiscal reglementează doar tratamentul fiscal al sumelor acordate salariaților pe perioada delegării şi detaşării în interes de serviciu, precum şi tratamentul fiscal al sumelor primite de administratori şi directori pe perioada deplasării în interesul desfăşurării activităţii în baza rapoartelor juridice în temeiul cărora îşi desfăşoară activitatea. Pentru raţiuni de claritate legislativă şi unitate de tratament fiscal se impune reglementarea expresă şi a tratamentului fiscal al indemnizaţiilor/sumelor acordate salariaţilor care se află în deplasare în scopul realizării atribuţiilor de serviciu.
Deplasarea în vederea realizării atribuţiilor de serviciu cauzează angajaţilor mai multe tipuri de cheltuieli, cheltuieli determinate de dislocarea salariatului din mediul de viaţă obişnuit. Având în vedere identitatea de raţiune a indemnizaţiilor/sumelor plătite salariaţilor aflaţi în deplasare în interes de serviciu cu a celor achitate în cazul delegării şi detașării şi a celor achitate administratorilor şi directorilor pe perioada deplasări în interesul desfăşurării activităţii, respectiv natura acestora de cheltuieli, este necesar a se clarifica expres că toate aceste sume beneficiază de acelaşi tratament fiscal.
Această reglementare expresă este necesară şi pentru a se evita o eventuală aplicare a unui tratament fiscal discriminatoriu acestor tipuri de cheltuieli, fără nicio justificare economică sau juridică.
Practica organelor fiscale este aceea de a aplica indemnizaţilor/sumelor achitate pe perioada deplasării în scopul exercitării atribuţiilor de serviciu acelaşi tratament fiscal ca şi indemnizaţiilor/sumelor achitate pe perioada deplasării şi deplasării. În fapt, reglementarea propusă nu face altceva decât să legifereze practica constantă şi de lungă durată a organelor fiscale din domeniu.
Limita până la care indemnizaţia stabilită de angajator şi primită de salariaţi pe perioada deplasării în interes de serviciu este neimpozabilă este aceeaşi cu limita stabilită de proiectul de Cod Fiscal pentru indemnizaţiile de delegare şi detaşare şi cele primite de administratori şi directori pe perioada deplasării”.
2. La CAPITOLUL III Venituri din salarii şi asimilate salariilor
Art. 75. Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor
La alin. (4) “următoarele venituri nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit”, după literele h şi i se vor introduce literele h1) şi i1), cu următorul conţinut:
“h1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
i1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, în limita nivelului legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare”.
Argument APTE 2002: “Actualul Proiect de Lege privind Codul Fiscal reglementează doar tratamentul fiscal al sumelor acordate salariaților pe perioada delegării şi detaşării în interes de serviciu, precum şi tratamentul fiscal al sumelor primite de administratori şi directori pe perioada deplasării în interesul desfăşurării activităţii în baza rapoartelor juridice în temeiul cărora îşi desfăşoară activitatea. Pentru raţiuni de claritate legislativă şi unitate de tratament fiscal se impune reglementarea expresă şi a tratamentului fiscal al indemnizaţiilor şi sumelor acordate salariaţilor care se află în deplasare în scopul realizării atribuţiilor de serviciu.
Deplasarea în vederea realizării atribuţiilor de serviciu cauzează angajaţilor mai multe tipuri de cheltuieli, inclusiv cheltuieli de transport şi cazare, cheltuieli determinate de dislocarea salariatului din mediul de viaţă obişnuit. Având în vedere identitatea de raţiune a indemnizaţiilor şi sumelor plătite salariaţilor aflaţi în deplasare în interes de serviciu cu a celor achitate în cazul delegării şi detașării şi a celor achitate administratorilor şi directorilor pe perioada deplasări în interesul desfăşurării activităţii, respectiv natura acestora de cheltuieli, este necesar a se clarifica expres că toate aceste sume beneficiază de acelaşi tratament fiscal.
Această reglementare expresă este necesară şi pentru a se evita o eventuală aplicare a unui tratament fiscal discriminatoriu acestor tipuri de cheltuieli, fără nicio justificare economică sau juridică.
Practica organelor fiscale este aceea de a aplica indemnizaţilor/sumelor achitate pe perioada deplasării în scopul exercitării atribuţiilor de serviciu acelaşi tratament fiscal ca şi indemnizaţiilor/sumelor achitate pe perioada deplasării şi deplasării. În fapt, reglementarea propusă nu face altceva decât să legifereze practica constantă şi de lungă durată a organelor fiscale din domeniu.
Limita până la care indemnizaţia stabilită de angajator şi primită de salariaţi pe perioada deplasării în interes de serviciu este neimpozabilă este aceeaşi cu limita stabilită de proiectul de Cod Fiscal pentru indemnizaţiile de delegare şi detaşare şi cele primite de administratori şi directori pe perioada deplasării”.
3. La CAPITOLUL III Venituri din salarii şi asimilate salariilor
Art. 75 Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor
La alin. 6), textul se va modifica după cum urmează:
“(6) Indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, impozabile, primite pe perioada delegării, detaşării sau deplasării în altă localitate, în România şi în străinătate, în interesul serviciului, se consideră venituri aferente lunii în care se aprobă decontul. Impozitul se calculează şi se reţine prin cumularea cu veniturile (din salarii şi asimilate salariilor) aferente lunii respective, iar virarea impozitului la bugetul de stat se efectuează lunar sau trimestrial potrivit prevederilor art.79 şi 81, după caz”.
Argument: Întrucât proiectul de Cod Fiscal reglementează atât tratamentul fiscal al sumelor acordate pe perioada delegării, cât şi cel al sumelor acordate pe perioada detaşării şi deplasării, pentru claritate legislativă şi unitate de terminologie şi tratament fiscal se impune includerea sumelor primite cu ocazia detaşării şi deplasării în sfera acestui text de lege.
4. La CAPITOLUL II Contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat
Secţiunea 3 Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor aflate sub protecţia statului
Art. 138 Baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor
După literele k) şi l) ale art. 138 alin. (1) se vor introduce litere k1) şi respectiv l1) care vor avea următorul cuprins:
“k1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
l1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor regulamentelor Uniunii Europene sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la care România este parte”.
Argument: Prevederea este corespondentă modificărilor operate la nivelul impozitului pe venit şi are la bază aceleaşi motive.
5. La CAPITOLUL II Contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat
Secţiunea 3 Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor aflate sub protecţia statului
Art. 141 Venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor care nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale
După literele h) şi i) ale art. 141 se vor introduce litere h1) şi, respectiv, i1), care vor avea următorul cuprins:
“h1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
i1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, în limita nivelului legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare”.
Argument: Prevederea este corespondentă modificărilor operate la nivelul impozitului pe venit şi are la bază aceleaşi motive.
6. La CAPITOLUL III Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
Secţiunea 3 Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor aflate sub protecţia sau în custodia statului
Art. 156 Baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor
După literele m) şi n) ale art. 156 alin. (1) se vor introduce litere m1) şi, respectiv, n1) care vor avea următorul cuprins:
“m1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
n1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor regulamentelor Uniunii Europene sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la care România este parte”.
Argument: Prevederea este corespondentă modificărilor operate la nivelul impozitului pe venit şi are la bază aceleaşi motive.
7. La CAPITOLUL IV Contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj
Secţiunea 2 Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul
Art. 182 Baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor
După literele g) şi h) ale art. 182 alin. (1) se vor introduce litere g1) şi, respectiv, h1) care vor avea următorul cuprins:
“g1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
h1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor regulamentelor Uniunii Europene sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la care România este parte”.
Argument: Prevederea este corespondentă modificărilor operate la nivelul impozitului pe venit şi are la bază aceleaşi motive.
8. La CAPITOLUL V Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Secţiunea 2 Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul
Art. 190 Baza de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
După literele h) şi i) ale art. 190 alin. (1) se vor introduce litere h1) şi, respectiv, i1) care vor avea următorul cuprins:
“h1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
i1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor regulamentelor Uniunii Europene sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la care România este parte”.
Argument: Prevederea este corespondentă modificărilor operate la nivelul impozitului pe venit şi are la bază aceleaşi motive.
9. La CAPITOLUL VI Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Secţiunea 2 Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul
Art. 199 Baza de calcul a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
După literele f) şi g) ale art. 199 alin. (1) se vor introduce litere f1) şi, respectiv, g1) care vor avea următorul cuprins:
“f1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
g1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor regulamentelor Uniunii Europene sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la care România este parte”.
Argument: Prevederea este corespondentă modificărilor operate la nivelul impozitului pe venit şi are la bază aceleaşi motive.
10. La CAPITOLUL VII Contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare
Secţiunea 2 Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cota de contribuţie şi baza de calcul
Art. 207 Baza de calcul a contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale datorată de angajatori sau persoane asimilate acestora
După literele c) şi d) ale art. 207 alin. (1) se vor introduce litere c1) şi respectiv d1) care vor avea următorul cuprins:
„c1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care nu au un loc stabil de muncă pe perioada deplasării, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediu secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
d1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură stabilite de angajator şi primite de salariaţii care au raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi şi nu au un loc stabil de muncă, pe perioada deplasării în România, pentru o perioadă mai mare de 12 ore, în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care se află sediul principal al angajatorului sau, în cazul în care persoana aflată în deplasare de serviciu a fost alocată unui sediul secundar al angajatorului, de localitatea în care se află acest sediul secundar, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor regulamentelor Uniunii Europene sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială la care România este parte”.
Argument: Prevederea este corespondentă modificărilor operate la nivelul impozitului pe venit şi are la bază aceleaşi motive.
DOCUMENT original: Propuneri modificare Proiect Cod Fiscal_Camera Deputatilor
