Punctul-amendă s-a majorat, de la 1 ianuarie, la 223 de lei (reprezentând 10% din salariul minim pe economie, care a crescut la 2.230 de lei/lună, de la aceeași dată), în ciuda faptului că Guvernul Orban îl plafonase la 145 de lei, printr-o lege pentru care își angajase răspunderea în fața Parlamentului.
Numai că PSD a atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) actul normativ. Este vorba despre legea de modificare a OUG 114/2018.
Llegislația prevede că valoarea punctului-amendă este de 10% din salariul minim brut.
În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori:
- clasa I: două sau trei puncte-amendă (446 sau 669 de lei, față de 290 sau 435 de lei, până la 31 decembrie 2019);
- clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amendă (892 sau 1.115 de lei, față de 580 sau 725 de lei);
- clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amendă (de la 1.338 la 1.784 de lei, față de 870 – 1.160 de lei);
- clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte-amendă (de la 2.007 la 4.460 de lei, față de 1.305 – 2.900 de lei);
- clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 4.683 la 22.300 de lei, față de 3.045 – 14.500 de lei).
Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV, clasa a V-a de sancţiuni fiind rezervată companiilor.