Tarife de roaming mai mici, de la 1 iulie

1

Toţi operatorii de telefonie din România care oferă servicii de roaming în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii Europene (UE) sunt obligaţi, de la 1 iulie 2013, să aplice tarife mai mici clienţilor care se află în călătorie într-un alt stat membru şi utilizează telefonul în roaming, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Conform noului grafic de tarifare, un apel efectuat în roaming nu va depăşi 0,24 euro/minut (fără TVA), iar un apel primit nu va costa mai mult de 0,07 euro/minut (fără TVA).

Preţul pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.

Totodată, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).

Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 531/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind roaming-ul în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii.

Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit utilizatorilor care au activat serviciul roaming şi utilizează planurile tarifare de bază, adică cele cărora li se aplică Eurotarifele pentru servicii de voce, SMS şi date, neimplicând încheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri, aceste planuri tarifare putând fi combinate cu oricare alte planuri tarifare disponibile la operatori.

Persoanele care călătoresc în afara graniţelor UE şi utilizează servicii de telecomunicaţii primesc avertizări prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up în cazul, în care costul datelor descărcate se apropie sau depăşeşte pragul prestabilit de 50 euro sau un alt prag ales în prealabil. De asemenea, la intrarea pe teritoriul unui stat membru UE, utilizatorul va primi informaţii (de regulă, printr-un SMS) cu privire la tarifele aplicabile, atât pentru serviciul de voce, cât şi pentru serviciile de date. (M.S.)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.