Ministerul Afacerilor Externe anunţă că în microbuzul răsturnat în Marea Britanie se aflau 10 cetăţeni români şi nu 9, aşa cum se aflase iniţial. Totodată, sunt grav răniţi 2 pasageri şi nu 3, cum s-a relatat anterior.
“În microbuzul implicat în accident se aflau 10 cetăţeni români. Conform evaluării iniţiale, accidentul s-a produs din cauza exploziei unui pneu. În accident nu au fost implicate alte autoturisme”, precizează MAE.
Din datele obţinute de Ambasada României la Londra, rezultă că în urma accidentului două persoane au fost grav rănite şi se află în prezent internate la Spitalul din Southampton. Celelalte opt au suferit leziuni uşoare, fiind internate la Spitalul din Basinstoke, detaliază MAE.
Ambasadorul României, însoţit de ataşatul de afaceri interne şi de un consul, s-a deplasat la cele două spitale unde sunt internate victimele, urmând să poarte discuţii şi cu poliţia locală. (M.S.)