Parcarea supraterană de la Arena Naţională, cu 1.250 de locuri şi teren de sport multifuncţional pe acoperiş, va intra în exploatare luni, 27 august, cu două luni întârziere (Sorin Oprescu ar fi vrut-o gata de alegerile locale), lucrările derulându-se mai puțin de un an. Preţul unui loc este de 1,5 lei/h, tarifele pentru abonamentele riveranilor urmând a fi stabilite de consilierii municipali.
Investiția a costat Primăria Capitalei 35 de milioane lei, fără TVA, şi va fi folosită în afara evenimentelor şi de către locuitorii din zonă, în baza unor abonamente lunare sau anuale.
Construcția este alcătuită din parter – cu 302 locuri de parcare – şi 3 etaje – fiecare cu câte 316 locuri -, are 4 lifturi, camere de supraveghere şi senzori de lumină pentru siguranţa maşinilor. La fiecare etaj există o casierie şi câte un grup sanitar.
Terenul de sport are gazon sintetic, rezistent la căldură, îngheţ şi uzură, și va fi destinat antrenamentelor echipelor ce vor juca pe Arena Naţională, dar şi publicului larg. Este împărțit în două terenuri pentru tenis şi baschet şi unul de fotbal, de dimensiuni 95 pe 45 metri.
Prezent vineri la inaugurarea investițiiei, primarul general Sorin Oprescu a anunțat că gazonul sintetic este achizitionat de la furnizorul Jocurilor Olimpice. Gazonul este format din trei straturi: unul de drenaj, ce permite scurgerea apei catre sistemul de canalizare, unul de nisip cuartos si unul de granule ecologice, nevulcanizate, de tip ECOFILL.
Cea mai mare din București
Bogdan Hreapca, șeful Directiei de Investitii din cadrul Primariei Capitalei, a declarat ca este vorba despre cea mai mare parcare din București. Totodată, aceasta reprezintă o premieră tehnică, prin faptul ca s-a utilizat un sistem postcomprimat la planșee, care a permis o economie la armatura de 40% fata de consumul pe care l-ar fi implicat sistemul clasic.
”De asemenea, pe lângă alte dotări tehnice, rampele sunt prevăzute cu senzori de degivrare care, în momentul scăderii temperaturii la 0 grade Celsius, activează sistemul astfel încât autoturismele să nu derapeze”, a precizat el.
Parcajul are o configuratie dreptunghiulară, iar accesul auto și pietonal se permit de pe aleea de acces la Stadionul Național. Există afişaj electronic atât la intrare, cât şi la fiecare etaj.
Numarul locurilor libere va fi monitorizat electronic și afișat atât pe panoul principal de la intrare, cât și pe panourile de pe fiecare nivel.
Finisajele exterioare respectă conceptul de fațadă verde, astfel că de structura aparentă din beton s-a ancorat una ușoară din aluminiu, pe care va crește iederă perena.
Magda SEVERIN