Hotelierii au vândut până acum bilete de cazare pentru 40.000 de turişti, cu 20% mai multe decât anul trecut, deoarece minivacanţa cuprinde şi Paştele. În staţiunea Mamaia vor fi deschise aproape 90% dintre hoteluri. Capacitatea totală de cazare a staţiunii este de 35.000 de locuri, dintr-un total de 120.000 existente pe întreg litoralul. Preţurile de cazare pornesc de la 50 de lei pe noapte de persoană la un hotel de 3 stele şi ajung la 90 de lei la o unitate de 4 stele şi 100 de lei, cu mic dejun inclus, la un hotel de 5 stele.
Tarifele sunt mai mici dacă sunt achiziţionate pentru întreaga perioadă, între 1 şi 6 mai.
Potrivit preşedintei Asociaţiei Litoral – Delta Dunării (ALDD), Corina Martin, în topul preferinţelor turiştilor se află Mamaia, unde vor fi organizate mai multe evenimente, printre care o paradă a 50 de maşini off-road, 20 de epocă şi 15 motociclete de mare putere. Dacă vor fi însă suficiente solicitări de cazare în alte staţiuni, traseul paradei va trece şi pe acolo, asigură ea.
“La paradă va fi şi maşina raliului Deltei, eveniment ce va avea loc în 31 mai – 1 iunie şi care înseamnă o întoarcere acasă, în Dobrogea, după 20 de ani”, a spus Martin.
Desigur, minivacanţa le este dedicată tinerilor, ei reprezentând circa 70% dintre turiştii care vor sosi, astfel că vor fi multe concerte în aer liber şi în cluburi.
Însă şi pentru turiştii mai în vârstă şi pentru familiile cu copii sunt pregătite evenimente. La Mangalia, spre exemplu, va avea loc între 3 şi 5 mai o reconstituire istorică a momentelor legate de tradiţia pascală, eveniment cu o mare încărcătură emoţională, denumit Patimile lui Hristos, a anunţat Martin.
Cât priveşte slujbele de Paşti, Asociaţia Litoral-Delta Dunării face demersuri la Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Tomisului să permită organizarea acestora pe plajă, la Mangalia şi Constanţa.
Magda SEVERIN