4,3 milioane de români, datori la bănci. ANPC le execută silit pe cele care percep comisoane abuzive

Circa 4,3 milioane de români au în acest moment cel puţin un credit la bancă, însumând datorii de peste 100 de miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale. Două treimi din credite (67,3 mld lei) reprezintă împrumuturi luate în valută, deoarece, înainte de criza economică, dobânzile la creditele în euro şi franci elveţieni erau cu mult sub nivelul celor în lei.

Cei care s-au bucurat de o dobândă mai bună s-au trezit apoi că plătesc comisoane mari, astfel că peste 11.000 de dosare sunt depuse în primă instanţă la tribunalele din Capitală, în care se reclamă clauzele abuzive din contractele de credit.

Marius Dunca, președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat, ieri, că a demarat procedura de executare silită a unei bănci împotriva căreia 240 de persoane au câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, restituirea comisioanelor percepute în mod abuziv, începând din iunie 2010, cu titlu de “comision de administrare”.

Chiar dacă toată lumea ştie că este vorba despre Volksbank, Dunca nu a nominalizat-o, precizând însă că banca respectivă a fost amendată, iniţial, de ANPC în 2010, după care, în 2012, instituţia bancară a pierdut definitiv şi irevocabil în instanţă iar demersurile pentru executarea silită s-au făcut în 2014.

Preşedintele ANPC a explicat că persoanele care au câştigat recuperarea comisioanelor au luat credite cuprinse între 20.000 şi 400.000 de euro. Marius Dunca a dat ca exemplu cazul unei persoane care, la un credit în valoare de 129.000 de euro, avea o dobândă de 3,4%, iar comisionul de administrare era de 0,12%. “Suma care trebuie înapoiată acestui client a fost calculată de ANPC la 5.991 de euro”, a precizat el.

Volksbank se apără

Volksbank se apără spunând că executarea sancţiunilor nu are bază legală și că o va contesta, cu argumentul că a “identificat” 5 litigii în urma unor procese verbale încheiate de ANPC, iar în 4 dintre acestea a avut câştig de cauză, conform deciziei instanţei.

“Având în vedere că s-a discutat despre un proces-verbal întocmit de ANPC acum 4 ani, soluţionat irevocabil acum doi ani şi fără a avea o informaţie clară în privinţa numărului de dosar, am identificat cinci litigii generate de procese-verbale încheiate de ANPC Bucureşti împotriva Volksbank. Din 4 dintre soluţiile Tribunalului rezultă foarte clar că ANPC Bucureşti a pierdut. Cea de-a cincea decizie, deşi menţine procesul-verbal încheiat de ANPC, precizează ca executarea sancţiunilor (amendă şi eventuale restituiri de sume) nu are bază legală, întrucât OUG 50 (privind contractele de credit pentru consumatori – n. r.) nu se mai aplică din decembrie 2010 contractelor în derulare. Chiar Curtea Constituţională stabileşte foarte clar acest lucru, prin Decizia nr. 228/2007, precizând că ‘o sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o fapta dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început’ “, se arată într-un comunicat al Volksbank. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.