60 de ani de la sfârşitul războiului dintre cele două Corei. Conflictul nu s-a încheiat însă

Războiul din Coreea este numit de unii americani drept “Războiul Uitat”, un conflict din anii 1950 atât de dureros, că până şi supravieţuitorii au încercat să-şi şteargă din memorie amintirile legate de acea perioadă. Nord-coreenii, totuşi, nu au uitat. La 60 de ani de la încheierea războiului din Peninsula Coreea, soldat cu peste 1,2 milioane de morţi, ţara marchează evenimentul, sâmbătă, cu ample manifestaţii, sărbătoare pe care nord-coreenii o numesc Ziua Victoriei – deşi cele două părţi au semnat doar un armistiţiu şi nu au negociat încă un tratat de pace, relatează, vineri, Associated Press. La graniţă, în Panmunjom, războiul nu s-a încheiat niciodată. Ambele părţi ale Zonei Demilitarizate sunt foarte bine păzite, aceasta fiind cea mai fortificată zonă de graniţă din lume, care separă numeroase familii coreene, surori, fraţi, taţi şi mame, de o parte şi de cealaltă.

Nord-coreenii consideră prezenţa celor 28.500 de militari americani în Coreea de Sud drept o ocupaţie continuă. Întrucâtva, războiul este purtat astăzi în afara limitelor armistiţiului semnat în urmă cu 60 de ani.

Graniţa maritimă disputată în largul coastei de vest a celor două Corei este un punct fierbinte unde au loc ciocniri. În 2010, un vas de război sud-coreean a explodat, incidentul soldându-se cu moartea a 46 de marinari; Seulul a spus atunci că explozia a fost provocată de o torpilă nord-coreeană. Tot în 2010, un atac lansat de artileria nord-coreeană în apropierea unei insule sud-coreene s-a soldat cu patru morţi, între care doi civili.

La începutul anului în curs, Kim Jong Un a făcut din continuarea dezvoltării de arme nucleare un ţel naţional, calificându-l drept o măsură defensivă împotriva ameninţării militare americane. În ultimele luni, conflictul s-a extins în spaţiul cibernetic. Cele două Corei se acuză reciproc de organizarea unor atacuri cibernetice care au afectat site-uri de internet ale guvernului în Nord şi au paralizat comerţul online în Sud.

După 60 de ani, cele două Corei nu se pun de acord nici măcar când vine vorba să stabilească cine a început războiul. În afara Coreii de Nord, unii istorici afirmă că trupele nord-coreene au trecut paralela 38 şi au lansat un atac la 4 dimineaţa, pe 25 iunie 1950.

Coreea de Nord este de acord doar cu ora începerii conflictului, dar susţine că trupele americane au atacat primele. O fotografie prezentată ca dovadă la Muzeul Războiului din Phenian arată soldaţi americani care înaintau, cu puştile în mâini, şi treceau paralela 38. “Istoria adevărată este că SUA au început războiul pe 25 iunie 1950”, susţine Ri Su Jong, ghidul de 21 de ani al Muzeului Războiului din Phenian. Apoi a venit contraatacul.

În total, conflictul s-a soldat cu peste 1,2 milioane de morţi. Şi-au pierdut viaţa peste 500.000 de militari nord-coreeni şi 183.000 de chinezi care au luptat alături de ei. De cealaltă parte, au fost ucişi 138.000 de sud-coreeni şi 40.670 de militari din cadrul forţei conduse de ONU, între care 36.900 de americani. Numărul civililor ucişi a fost estimat la aproximativ 374.000 în Coreea de Sud, iar în cazul Nordului, cifra reprezintă o necunoscută.

Faptul că actorii principali ai războiului vor marca sâmbătă complet diferit 60 de ani de la armistiţiu este o dovadă că fiecare dintre aceste ţări interpretează diferit conflictul din Peninsula Coreea.

Coreea de Nord tratează evenimentul ca o aniversare, o ocazie de a obţine sprijin pentru liderul ţării şi de a atrage atenţia asupra divizării din Peninsula Coreea.

În Coreea de Sud este o zi de comemorare. Pentru guvern, este o zi în care se aduc mulţumiri celor 16 naţiuni ale ONU care au venit în sprijinul Coreii de Sud în războiul din 1950-53. Pentru mulţi, este o zi a tristeţii, deoarece îşi amintesc de membri ai familiilor lor care au rămas în Nord, despărţiţi pentru totdeauna de cei dragi.

La Washington, preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat ziua de 27 iulie drept Ziua Armistiţiului pentru veteranii războiului intercoreean. Cu această ocazie, el a adus un omagiu veteranilor care au luptat “pentru a apăra o ţară de care nici nu ştiau până atunci şi oameni pe care nu îi mai întâlniseră niciodată”. Preşedintele american urmează să vorbească sâmbătă la Memorialul veteranilor de război din Coreea. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.