Putem fi parteneri. Ne putem reduce costurile. Putem fi mai eficienţi şi putem răspunde mai bine cerinţelor clienţilor noştri dacă vom colabora. Dar putem scăpa de neîncredere?
Directorul General al Lagermax AED Romania, Rareş Măcinică, afirmă că este momentul în care încrederea trebuie să intre în vocabularul companiilor din piaţa de transport şi logistică, în care parteneriatele sănătoase între concurenţi pot oferi atuuri noi. „Cred cu tărie în parteneriatele dintre logisticieni şi dintre logisticieni şi transportatori, inclusiv pe partea de depozitare. Trebuie să renunţăm la mentalitatea în care ne uităm unii la alţii după gard şi încercăm să ne furăm clienţii. Este o piaţă în care normalitatea înseamnă să colaborăm pe segmentele unde suntem deficitari sau unde nu merită să facem o investiţie proprie din punctul de vedere al amortizării, al recuperării cheltuielilor“, a subliniat el, adăugând că toată această colaborare se reglează la nivel de încredere, luând în considerare ce câştigi şi ce pierzi dacă nu eşti corect. „Dacă încerci să furi un client de la partenerul tău de logistică, poţi pierde mult mai mult, pentru că vorbim despre un volum de marfă consolidat în timp. Iar în acest context încerci tu să protejezi informaţiile pentru el. Şi pe lângă faptul că trebuie să existe un cod etic între noi, rolurile se pot inversa. Pentru că, de exemplu, el are nevoie de mine în Arad pentru partea de logistică, de cross-docking, de livrare, iar eu pot să am nevoie de el pentru grupaje în Marea Britanie, relaţie pentru care nu am o linie de grupaj.“
Ce are la bază o colaborare de succes?
De exemplu, Lagermax AED Romania are principalul hub la Arad, unde sunt oprite toate camioanele din traficul internaţional, pentru ca distribuţia pentru Vestul ţării să fie făcută din acel punct. În acest context, scad costurile şi timpii de livrare. Sunt elemente pe care le-au avut în vedere şi alte companii din domeniu care au apelat la serviciile oferite de Lagermax AED. „Avem parteneriate cu competitori din Bucureşti, din Iaşi sau din alte zone, care, până acum, voiau să controleze tot lanţul de distribuţie şi aveau camioane de linie din Italia, Benelux, Franţa sau Spania, pe care le aduceau direct în hub-ul propriu din Bucureşti, pentru ca apoi să distribuie marfa în toată ţara. Problema principală apare atunci când marfa trebuie distribuită către Arad, Timişoara, Oradea, zonă pe care a traversat-o o dată. Iar pe lângă partea de costuri apare o problemă de timp, pentru că se pierde cel puţin o zi retrimiţând marfa înapoi. În plus, apar manipulări suplimentare, care implică un risc mai mare de deteriorare. O parte din aceste companii s-au uitat la logisticienii care au platforme serioase clasa A în Vestul ţării şi au decis să oprească mărfurile care vizează Vestul ţării la noi în Arad“, a explicat Rareş Măcinică. El a adăugat că un mare avantaj îl constituie faptul că Lagermax AED poate garanta clienţilor un timp de tranzit exact. Sunt mai multe variante la care pot apela partenerii Lagermax AED, ce presupun inclusiv utilizarea flotei de distribuţie subcontractată de companie, care beneficiază de o experienţă de lucru construită în ani, dar şi de vizibilitate în operare. „Mărfurile pot fi încărcate în reţeaua noastră dacă este necesar, dar partenerii îşi pot folosi flota proprie, după ce apelează la serviciile noastre de depozitare. Încercăm să oferim exact serviciile de care fiecare are nevoie. De exemplu, sunt parteneri care au stocuri temporare. Putem stabili inclusiv o zonă destinată unui anumit client, unde să depozităm marfa pentru o săptămână, pentru că sunt proiecte unde este necesară o cantitate mai mare de marfă, care să fie utilizată în timp, pe măsură ce proiectul avansează. În paralel, Lagermax AED oferă în Arad servicii de antrepozitare vamală, pentru mărfuri venite, de exemplu, pe cale maritimă, în cantităţi mari. Suntem comisionari vamali şi am demarat procedurile de acreditare AEO. Avem angajaţi 16 declaranţi vamali, din care 13 se află în Arad şi Timişoara, fiind una dintre puţinele companii din ţară cu aşa mulţi angajaţi în servicii vamale“.
Servicii adaptate 100% nevoilor
Deşi ne-am obişnuit ca logisticienii să apeleze la transportatori pentru achiziţie de servicii, rolurile se pot inversa într-un anumit context. „Se poate întâmpla ca transportatorii să aibă clienţi mari, cu un impact de 40-60% în cifra lor de afaceri, iar dacă un client are o cerinţă de distribuţie sau de depozitare, transportatorul îi poate oferi întreg pachetul pentru a nu exista riscul de a apela la un alt furnizor. Iar acest lucru poate fi făcut în colaborare cu noi. Îi putem pune, de exemplu, un spaţiu de depozitare la dispoziţie, inclusiv operaţiunile logistice pe care le oferim şi putem distribui partidele mai mici de marfă“. Bineînţeles, colaborări există inclusiv cu producători care au preferat să nu externalizeze operaţiunile de logistică, pentru a deţine un control direct pe acest segment. În anumite situaţii însă, pot avea nevoie de un spaţiu suplimentar de depozitare, ca urmare a unor proiecte care presupun supra stocuri. „Pot apela, de exemplu, la Lagermax AED pentru un spaţiu de depozitare de 700 mp pentru 3 luni. Avem inclusiv flexibilitatea de a subcontracta acest spaţiu. Clientul îşi poate opera singur spaţiul sau îl putem opera noi. Aceste suprafeţe nu pot fi însă mai mari de 500-700 mp, zonă pe care o putem disponibiliza de la operaţiunile de tranzit, unde putem eficientiza activitatea. Putem oferi inclusiv servicii de aprovizionare a liniei de producţie prin curse shuttle, dacă este vorba despre o fabrică aflată în Vestul ţării“. Colaborări pot fi stabilite şi cu producători din Bucureşti sau din alte zone ale ţării, care deţin un depozit la fabrică şi care trebuie să distribuie partide mai mici în Vest. „Pot veni cu camionul de la Bucureşti la Arad, pentru ca, ulterior, noi să preluăm marfa şi să o distribuim. Clienţii au totul sub control, pentru că noi oferim previzibilitate atât pe partea de distribuţie cât şi pe logistică. Clientul ştie când a sosit marfa în terminal, unde este maşina, când se livrează, pentru că partenerii noştri beneficiază de toate sistemele pe care le utilizăm, iar comunicarea este foarte bine pusă la punct, motiv pentru care nu există niciun disconfort din acest punct de vedere. Concret, clientul beneficiază de acea valoare adăugată pe care noi o oferim şi de consultanţă, atunci când este necesar. Este o soluţie care îi permite producătorului să păstreze in-house activitatea de logistică, dar să îşi reducă semnificativ costurile“, a menţionat Rareş Măcinică. În opinia sa, zone foarte bine delimitate de activitate, precum cea pe care Lagermax AED o realizează la Arad, pot fi obiectul unor parteneriate cu rezultate foarte bune pe termen scurt, mediu sau lung. „Mesajul pe care îl transmit tuturor este că încrederea trebuie să fie o caracteristică de bază în piaţa de transport şi logistică, mai ales că este reglată de reciprocitate: eu folosesc serviciile tale, tu pe ale mele. Sunt zone foarte bine delimitate precum Aradul, unde concurenţii pot deveni parteneri. Pentru Germania, de exemplu, ne putem concura pe acelaşi client. Putem participa la aceleaşi licitaţii şi nu este nicio problemă atâta timp cât facem lucrurile în mod corect. Cu atât mai mult, dubla calitate de parteneri şi competitori ne obligă să facem lucrurile corect. Acestea sunt mecanisme sănătoase care reglează de la sine piaţa. Nici nu ai nevoie de vreun contract“, a concluzionat Directorul General Lagermax AED Romania.
Rareş Măcinică, Director General Lagermax AED Romania:
„Credem în colaborări în cadrul hub-ului din Arad. Este o tendinţă din ce în ce mai evidentă. Din ce în ce mai mulţi parteneri ne caută. Un astfel de parteneriat ar putea aduce beneficii pentru toate părţile dacă este tratat cu responsabilitate şi profesionalism. Se pot reduce costurile, poate creşte eficienţa, iar nevoile clienţilor sunt satisfăcute şi nu mai trebuie să apeleze la concurenţă.“
„Nu are niciun sens să încercăm să ne furăm căciula unul altuia, pentru că este dăunător în relaţia dintre noi şi dăunător ca imagine în piaţă. Piaţa este foarte mică, iar veştile rele se răspândesc imediat. Este foarte greu, dacă nu imposibil să reclădeşti încrederea în parteneri din momentul în care ţi s-a pus eticheta.“
„Pe partea de manipulare, pe cross-dock, nu există o limită pentru a începe colaborarea. Avem suficiente resurse să operăm şi 100 de camioane pe zi, dar partenerul poate apela la noi şi pentru un singur palet. Nu există împărţiri în clienţi mari sau mai mici, ci doar operaţiuni care se desfăşoară conform cererilor clienţilor.“
Meda BORCESCU
meda.borcescu@ziuacargo.ro