Rata şomajului din România a ajuns, în luna iunie, la 7,6%, în creştere cu 0,5% faţă de perioada similară din 2012 şi cu 0,1% faţă de luna mai anul acesta, potrivit datelor provizorii publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Numărul şomerilor, cu vârste cuprinse între 15 şi 74 ani, estimat pentru luna iunie din anul curent, este de 736.000 de persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (720.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (710.000 persoane).
În funcţie de sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,5% pe cea a femeilor, valorile respective fiind de 8,3% – în cazul persoanelor de sex masculin, şi de 6,8% – în cazul celor de sex feminin.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 6,2% pentru luna iunie, respectiv 6,9% în cazul bărbaţilor şi 5,4% în cel al femeilor.
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iunie.
Sursa datelor INS o constituie Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentele Consiliului şi Parlamentului European cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forţei de muncă în Comunitatea Europeană. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU