Departamentul pentru IMM-uri derulează în prezent programe de circa 83 de milioane de lei pentru stimularea mediului de afaceri, finanţate de la bugetul de stat, a anunţat Cosmin Trif, consilierul ministrului delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini, la ”Forumul pentru diseminarea schemelor de finanţare noi pentru IMM-uri”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).
Aceste programe sunt:
- Mihail Kogălniceanu – pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
- Comerţ pentru IMM-uri
- START
- Femeia Manager
- programul de artizanat şi meşteşuguri.
Sesiunea de înscrieri pentru programul START a început luni, 29 iulie.
Programul de comerţ a fost activat în 15 iulie, programul ”Femeia manager” a început în 19 iulie.
Programele “Mihail Kogălniceanu” şi cel pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri se desfăşoară din primăvară.
Acest din urmă program este destinat tinerilor cu vârsta sub 35 de ani, care nu au mai avut până în prezent nicio firmă. Aceştia pot înfiinţa o microîntreprindere, sunt scutiţi de orice taxă la Registrul Comerţului, pot beneficia de o alocaţie financiară nerambursabilă de până la 10.000 de euro, care reprezintă 50% din valoarea investiţiei pe care trebuie să o realizeze firma nou înfiinţată. Pentru cel mult patru angajaţi, întreprinzătorii sunt scutiţi de plata CAS timp de trei ani.
Aplicaţia Kogălniceanu vine în sprijinul întreprinzătorilor firmelor mai vechi de 2 ani, care doresc să contracteze un credit şi pot beneficia de subvenţionarea dobânzii. Se acordă o linie de credit în valoare maximă de 400.000 lei pentru o companie pe an. Dobânda, 100% subvenţionată pentru creditele în lei, se acordă pentru maxim 9% pe an din soldul sumei utilizate din linia de credit acordată. Bugetul alocat programului anul acesta este de 16,115 milioane lei.
Programul START pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare vizează încurajarea şi stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, fiind derulat de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Prin programul “Femeia manager” pot beneficia de ajutoare financiare nerambursabile microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate (PFA) sau întreprinderile individuale conduse de femei care prezintă planuri de afaceri viabile. Bugetul pentru anul 2013 este de 500.000 de lei.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU