Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a început mobilizarea generală pentru organizarea unui protest de mare amploare la nivel naţional împotriva creşterii exagerate a tarifelor RCA, lipsei infrastructurii rutiere şi supraacizării carburanţilor.
În maxim două săptămâni va fi organizată o manifestaţie la care sunt aşteptaţi să participe transportatori de mărfuri şi pasageri din toate zonele ţării. La ultimele proteste organizate de FORT, Centura Capitalei a fost blocată pentru mai multe zile, circulaţia desfăşurându-se cu mare dificultate.
FORT a lansat apelul pentru mobilizare la nivel naţional şi speră să coaguleze toate forţele din rândul transportatorilor români, într-o mişcare de protest de mare amploare.