Abonamentele de autobuz se scumpesc din nou în Braşov

La 10 luni de la ultima scumpire, călătoria cu mijloacele de transport în comun din municipiul Brașov se va majora cu 20%, de la 40 la 48 de lei/lună pentru o linie, începând cu 16 octombrie, dar numai la abonamente, biletele rămânând la acelaşi preţ de 2 lei, iar amenda, tot la 60 de lei. Ultima majorare a prețului abonamentelor, dar și a biletului pentru o călătorie a fost operată în 4 ianuarie 2013.

Prețul unui abonament pentru două linii va costa 79 de lei, față de 65 de lei, în prezent, iar abonamentul pentru toate liniile, 108 lei, față de 90 de lei.

Abonamentul de o zi pe toate liniile va creşte la preț, de la 6 lei la 7 lei, iar abonamentul săptămânal pe toate liniile va costa 35,5 lei, faţă de 30 de lei, acum.

Majorarea de prețului se va face și la abonamentul lunar pe linia 20 spre Poiana Brașov, care costă acum 90 de lei, iar din 16 octombrie va costa 104 lei. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.