Localnicii comunelor Vălişoara şi Şoimuş nu mai pot intra în curtea caselor decât escaladând rigolele din beton amplasate de constructorii pe DN 76. În urma reclamaţiilor primite, CNADNR anunţă că a penalizat AECOM SRL, în calitate de proiectant şi consultant la reabilitarea DN 76, dintre Deva de Oradea, precum şi pe constructorul lucrării, Selina. AECOM este compania americană care a primit şi 9,5 milioane lei, fără TVA, printr-un contract atribuit în 2012, pentru a realiza Master Planului General de Transport.
Proiectul acestui document strategic în baza căruia vor putea fi accesate fondurile structurale pentru transport aferente perioadei 2014-2020 se află în dezbatere publică din 1 octombrie, fiind intens criticat de transportatori.
“Zidul despre care câţiva localnici afirmă că le blochează accesul în propriile curţi reprezintă, de fapt, rigolele betonate de colectare a apelor pluviale din faţa acestor curţi. Aceste rigole betonate nu vor rămâne la actualul nivel de înălţime, lucrarea aflându-se în prezent în desfăşurare, iar acesta este doar un stadiu intermediar al lucrării de reabilitare”, precizează CNADNR, după ce ieri a apărut reportaj critic la Antena 3.
Conducerea CNADNR susţine că “atât constructorul – SC Selina SRL, cât şi consultantul – SC AECOM SRL au discutat în repetate rânduri cu localnicii din această zonă, informându-i periodic în scris (prin fluturaşi) cât şi prin consultări publice cu autorităţile publice locale, despre inconvenientele care urmau să apară pe parcursul desfăşurării acestei lucrări de modernizare a DN 76”.
“Mai mult, cetăţenii acestor localităţi au înţeles şi au acceptat verbal soluţii provizorii de acces care vor fi asigurate în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de o săptămână”, se arată în comunicatul remis redacţiei.
Cu buldozerul la urgenţe medicale
CNADNR mai precizează că, “pentru această perioadă de o săptămână, constructorul va fi obligat să asigure intervenţia operativă cu utilaje la solicitarea autorităţilor locale sau a cetăţenilor, în caz de urgenţe medicale, incendii precum şi alte situaţii de urgenţă care pot apărea la proprietăţile situate pe sectoarele de drum afectate de lucrarea de reabilitare“.
“În acest sens, începând de astăzi, cetăţenii din cele două comune vor primi informaţii referitoare la persoana şi datele de contact la care pot apela, dacă se află în oricare din situaţiile prezentate anterior”, mai precizează CNADNR, arătând, totodată, că “prin managementul traficului şi contractual, constructorul avea reponsabilităţi în ceea ce priveşte obligativitatea asigurării acceselor provizorii la proprietăţi, cerinţă nerespectată în totalitate”.
Comisie disciplinară
În urma analizei situaţiei create, CNADNR a decis impunerea de penalităţi AECOM, în calitate de consultant şi proiectant al lucrării, dar şi constructorului Selina, precum şi constituirea unei comisii disciplinare pentru verificarea îndeplinirii sarcinilor de serviciu a celor care asigură managementului de proiect.
Decizia lui Neaga
Totodată, pentru evitarea unor situaţii similare, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a emis o decizie prin care stabileşte:
“- Obligatia managementului de proiect din cadrul Companiei de a verifica impactul lucrărilor de construcție asupra locuitorilor localităților afectate și de a propune un set de măsuri de atenuare a acestuia și de a le implementa împreună cu Constructorul
– Întocmirea unui plan de comunicare publică de către Constructor referitor la lucrări și la impactul acestora, cu responsabilități și termene clare, plan care urmează sa fie supus aprobării conducerii Companiei, înaintea începerii lucrărilor în zonă.
– Obligativitatea Constructorului de asigura permanenţa 24 h pe şantier, acolo unde accesul la proprietăţi este întrerupt”.
Şeful CNADNR a mai decis obligativitatea constructorului de a avea utilaje şi echipamente specializate pentru intervenţie şi sprijin în cazuri de urgenţă.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU
I