“Am intrat într-o lume în care banii sunt mai puţini, mai scumpi şi trebuie să ne descurcăm cu foarte puţini. De aici încolo, patru decenii lumea ar trebui să se obişnuiască cu bani făcuţi. Şi banii făcuţi înseamnă, potrivit unui cântec din Ardeal: “Banii nu se fac aşe, stând în cârciumă şi-a be/Banii se fac la pădure din topor şi din secure”, a spus luni, la Braşov, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, după lansarea oficială a celei de a treia ediţii a proiectului “Academica BNR”.
Adrian Vasilescu a anunţat că, în 30 martie, va fi lansat şi la Bucureşti şi va fi tradus şi în limba română raportul finalizat acum câteva săptămâni de Clubul de la Roma.
“Vor fi prezenţi la Bucureşti chiar autorii raportului în care se spune că, în următorii 40 de ani, lumea trebuie să se bazeze pe o creştere sustenabilă, adică pe bani făcuţi, nu contrafăcuţi. Înainte de criză, lumea s-a obişnuit cu bani contrafăcuţi. Cam asta este esenţa cuvântului pe care l-a avut Guvernatorul la întâlnirea de aici”, a spus Vasilescu.
Consilierul guvernatorului BNR a amintit că, în prezent, cam 3 milioane de persoane din România fac bani pentru a susţine 19 milioane de locuitori.
Banii de la UE, în vitrină
Referitor la banii alocaţi din bugetul UE, cei 39,9 miliarde de euro, Adrian Vasilescu a precizat că aceştia sunt bani din vitrină.
“Ei stau acum în vitrină şi de multe ori noi ne uităm la ei cum se uită un copil la o ciocolată şi părinţii nu au bani să-i dea să o cumpere. Aşa ne uităm şi noi la aceşti bani şi depinde de noi ce vom face în aceşti 7 ani, până în 2020, să aducem în ţară această sumă, aproape 40 de miliarde de euro. Este o sumă, dar nu este uşor de luat, pentru că banii aceştia nu se dau, trebuie să fie luaţi”, a concluzionat consilierul guvernatorului BNR.
“Academica BNR” este un proiect între Academia Română, BNR şi 21 de universităţi din România care au specializare în domeniul finanţe-bănci.
Magda SEVERIN