Eurodeputata PSD Adriana Țicău a solicitat sprijinul şi angajamentul președinției irlandeze a Consiliului pentru aderarea României si a Bulgariei la Spațiul Schengen, în cadrul Parlamentului European reunit la Strasbourg, cu prilejul dezbaterii programului activităţilor Preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE. Eurodeputata PSD Adriana Țicău a subliniat, printr-o declarație scrisa, că cetățenii României au așteptări imense din partea președinției irlandeze a Consiliului UE privind aderarea României la Spațiul Schengen:
“Domnule Prim-ministru, solicit sprijinul şi angajamentul președinției irlandeze a Consiliului pentru aderarea României şi a Bulgariei la Spațiul Schengen. Cele două ţări îndeplinesc toate condițiile tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen, fapt recunoscut, in repetate rânduri, atât de Comisia Europeană, cât şi de Parlamentul European. Domnule Prim-ministru, Irlanda sărbătoreşte 30 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, împărtăşeşte şi apără valorile fundamentale ale Uniunii. Cetățenii romani împărtăşesc aceleași valori şi, de aceea, subliniez așteptările imense pe care cetățenii României le au din partea președinției irlandeze a Consiliului UE privind aderarea României la Spațiul Schengen” a subliniat Adriana Țicău. (M.B.)