Afacerile in industrie au crescut cu 16,6%

Cifra de afaceri din industrie a crescut in primele 11 luni ale anului trecut cu 16,6% comparativ cu perioada similara a anului anterior, datorita avansului din industria prelucratoare si industria extractiva, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

In perioada mentionata, afacerile din industria prelucratoare au crescut cu 17%, iar cele din industria extractiva cu 6,7%.

Pe marile grupe industriale, majorari ale cifrei de afaceri s-au inregistrat in toate sectoarele: industria energetica (cu 25,8%), industria bunurilor intermediare (cu 22,1%), industria bunurilor de capital (cu 15,9%), industria bunurilor de uz curent (cu 7,8%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (cu 4,8%).

Productia industriala a crescut cu 6,3%, sustinuta de avansul din industria prelucratoare (6,4%), productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (6,3%) si industria extractiva (4,7%).

Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri la toate categoriile de bunuri: in industria bunurilor intermediare (cu 11,1%), in industria bunurilor de capital (cu 6,6%), in industria energetica (cu 4,8%), in industria bunurilor de folosinta indelungata (cu 1,8%) si in industria bunurilor de uz curent (cu 0,1%).

In ceea ce priveste comenzile noi din industrie, in perioada ianuarie – noiembrie 2011 acestea au crescut pe ansamblu cu 14,9%. La aceasta a contribuit sporirea comenzilor din industria bunurilor intermediare cu 19,7%, avansul cu 13% din industria bunurilor de capital si cresterea din industria bunurilor de folosinta indelungata si industria bunurilor de uz curent cu 10,2%, respectiv 8,4%, informeaza INS. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PALSU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.