Ministerul Finanţelor a aprobat pentru Bosch Rexroth un ajutor de stat de 16,6 milioane euro, pentru o investiţie de peste 33 milioane euro pe care o va realiza la Blaj. Este vorba despre extinderea capacităţilor de producţie de subansambluri electronice pentru autovehicule, care va genera circa 570 locuri noi de muncă.
Prin proiectul anunţat pentru unitatea de la Blaj, jud. Alba, furnizorul de tehnologii şi servicii va avea contribuţii directe la bugetul de stat şi bugetul local de aproximativ 19 milioane de euro, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor.
Acesta este primul acord pentru finanţare emis în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014, schemă de ajutor de stat pentru dezvoltare regională, care are ca scop stimularea investiţiilor în active fixe de înaltă tehnologie cu impact major în economie.
Finanţările pe această schemă sunt disponibile din noiembrie anul trecut, cu un buget anual alocat de peste 100 milioane euro.
Bosch a mai primit 30 de milioane de euro ca ajutor de stat, la începutul lunii mai 2012, pentru investiția de la Jucu.
Grupul Bosch a intrat pe piaţa românească în anul 1994 și a realizat investiţii în valoare de circa 180 milioane euro, având în prezent 2.400 de angajaţi. (M.S.)