După 30 de ani, Editura Nemira relansează faimosul brand “Anticipaţia” în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus de la Romexpo, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 15.00. La eveniment vor vorbi Alexandru Mironov (directorul onorific al Almanahului), Mihai-Dan Pavelescu, Andi Caragea şi Mircea Opriţă.
Nemira lansează sub numele Anticipaţia mai multe produse editoriale:
- Almanahul Anticipaţia 2013, care cuprinde articole de ştiinţă, interviuri cu personalităţi din lumea ştiinţei şi inovaţiei tehnologice, articole ale unor prestigioşi scriitori SF străini sau români, povestiri SF şi Fantasy, articole de film, bandă desenată, articole referitoare la premiile Nobel 2012 şi foarte multe informaţii preţioase pentru cei pasionaţi de science-fiction, eseu şi reflecţie filosofică sau articole de popularizare a ştiinţei.
- Colecţia de Povestiri Ştiintifico-Fantastice (CPSF) Anticipaţia Nr.1. Fiecare număr va cuprinde una sau două povestiri SF ale unor autori români sau străini, alături de un articol referitor la tema ştiinţifică ce a stat la baza lucrării. Povestirile străine vor fi opere care au fost recompensate cu premiile internaţionale Hugo, Nebula, Fantasy Awards, Arthur C. Clarke etc.
- Revista de ştiinţă şi ficţiune www.anticipatia.com
- şi cărţile Anticipaţia:
Antologia Viitorului, de Henry Gee. 100 de povestiri scurte despre viitor şi cum va fi el. Autorii sunt oameni de ştiinţă, jurnalişti şi scriitori SF celebri. Povestirile acoperă o gamă largă de subiecte legate de viitor, adoptând forme dintre cele mai diferite, de la satire, scheciuri până la recenzii despre cărţi fictive sau articole de ştiinţă.
Ştiinta viitorului, de Max Brockman. Personalităţi din lumea ştiinţei dezvăluie progresul şi cercetările făcute într-o varietate de domenii, de la neuroştiinţă la psihologia evoluţiei, de la demografie la oceanografie. În această carte veţi găsi o comoară de idei incitante, care ne vor face să renunţăm la prejudecăţi despre vârstă, sex, rasă şi la clişeele prezente azi în felul în care e percepută ştiinţa.
Anticipaţia reprezintă unul dintre cele mai populare branduri editoriale româneşti, specializat în publicarea literaturii ştiinţifico-fantastice şi de popularizare a ştiinţei, constituind punctul de întâlnire dintre ştiinţă, ficţiune şi eseu filozofic. (M.S.)