Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, consideră important ca persoanele nominalizate pentru funcţia de procuror general al României şi pentru şefia DNA să fie apolitice şi la fel de “competente şi curajoase” ca predecesorii lor, arătând că interesul american faţă de Justiţia din ţară noastră este determinat de prezenţa pe piaţa românească a investitorilor americani. Oficialul susţine că există companii americane care s-au gândit să investească în România, dar au ales altă piaţă, îngrijorate de calitatea mediului de afaceri de aici şi de corupţie. Despre poziţia din vară a SUA faţă de suspendarea prezedintelui, diplomatul american a precizat că aceasta nu a avut legătură cu Traian Băsescu, ci cu respectarea statului de drept.
Mark Gitenstein a precizat că important este procesul prin care se realizează numirile şefilor Parchetului General şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), nu persoanele lor. Amintim că ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a anunţat, joi, propunerile de numire a lui Tiberiu Niţu în funcţia de procuror general şi a lui Ioan Irimie la şefia DNA.
„Nu ne concentrăm asupra niciunuia dintre cei doi candidaţi, iar procesul încă nu s-a încheiat. Cred că vom judeca acest proces la final, după ce vom vedea rezultatele”, a declarat ambasadorul duminică, la Pro Tv.
Despre transparenţa procesului de numire în cele două funcţii, ambasadorul SUA a spus că acesta a fost transparent în anumite privinţe, însă câţiva dintre candidaţi nu l-au considerat aşa.
“Cred că aceasta (transparenţa numirilor – n.r.) este o grijă pentru noi. Sunt nerăbdător să văd cum vor reacţiona restul. Mă refer la celelalte partide politice, instituţiile româneşti”, a adăugat Gitenstein.
El a adăugat că este interesat dacă cei nominalizaţi par să fie apolitici şi dacă sunt “la fel de competenţi şi curajoşi ca predecesorii lor”.
Întrebat ce motivează interesul SUA faţă de numirile respective, Gitenstein a amintit că “în timpul verii am avut o criză serioasă referitoare la independenţa şi credibilitatea tribunalelor şi a procurorilor, precum şi a structurilor anticorupţie, a statului de drept în general în România”.
Atitudinea din vară a SUA nu a avut legătură cu Traian Băsescu, ci cu respectarea statului de drept
Pe de altă parte, diplomatul american a spus că poziţia SUA faţă de evenimentele politice din vară “nu are legătură cu Traian Băsescu, au de-a face cu impunerea statului de drept şi cu respectarea propriilor legi”.
„Chestiunea în vara aceasta a fost că Parlamentul dvs a dat nişte legi referitoare la desfăşurarea referendumului, apoi, în ultimă clipă, a început să se facă schimbări la aceste legi, iar Curtea Constituţională a decis că acest lucru este neconstituţional. Pentru SUA, pentru membrii UE, pentru alţi investitori, americani sau nu, important este că, dacă respectaţi propriile reguli, indiferent că acestea se referă la democraţie, la politicile fiscale, la licitaţii sau la orice altceva, dacă nu ai un regim legal previzibil nu eşti un aliat de încredere şi nu eşti un loc sigur pentru investiţii. Acesta este criteriul pe care l-am folosit de când am venit aici”.
El a adăugat că orice companie, atunci când decide să investească pe o piaţă, vrea să ştie că banii vor fi în siguranţă şi că poate lua decizii informate, că deciziile Guvernului din ţara respectivă sunt previzibile.
„În peste 230 de ani, noi n-am demis niciodată preşedintele”
Întrebat despre o posibilă nouă suspendare a preşedintelui Băsescu, Gitenstein a spus că sistemul românesc în privinţa demiterii şefului statului este similar cu cel al SUA şi că acest lucru nu poate fi făcut prea uşor.
“Sistemul dumneavoastră prezidenţial nu-i aşa de diferit de al nostru, în sensul că preşedintele e ales de popor, pentru o perioadă de timp limitată, în cazul dumneavoastră 5 ani, în cazul nostru 4 ani. În SUA, nu-l poţi demite pe preşedintele ţării decât dacă e în mod formal pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, judecat în Senat şi demis. În peste 230 de ani, noi n-am făcut asta niciodată în SUA. Şi ştiţi de ce? Pentru că noi considerăm că e important ca preşedintele să aibă autoritatea de a acţiona, cât timp acţionează în limitele Constituţiei şi îşi îndeplineşte atribuţiile în mod legal, în acea perioadă. Persoana e aleasă într-un anumit an şi îşi duce la bun sfârşit mandatul. E o chestiune importantă pentru stabilitatea poziţiei. Şi asta e o problemă de stabilitate”, a afirmat diplomatul american.
„Nu contează numai ce decide majoritatea, ci ce spun regulile şi instanţele”
El a subliniat că în România nu este uşor de demis preşedintele, amintind faptul că Traian Băsescu s-a confruntat cu două tentative de demitere. “Nici în România nu e uşor să demiţi un preşedinte. Într-adevăr, au fost două tentative de demitere a domnului Băsescu, iar acest lucru nu s-a întâmplat. Întrebarea e dacă respectaţi regulile prin care se face acest lucru. Asta s-a întâmplat în această vară. Problema e că, într-o republică, nu contează numai ce decide majoritatea, contează ce spun regulile şi ce decid instanţele. Câtă vreme aceste decizii sunt luate într-o manieră adecvată şi legală, ele trebuie respectate”, a precizat ambasadorul.
Crin Antonescu şi-a respectat angajamentul
Gitenstein a fost întrebat şi cu privire la discuţiile avute cu Crin Antonescu, atunci când a fost preşedinte interimar, punctând că acesta şi-a luat angajamentul să acţioneze în limitele poziţiei deţinute.
“I-am spus că sperăm să acţioneze în limitele poziţiei deţinute, adică de preşedinte interimar al României. Şi-a luat acest angajament şi, ca să fiu sincer faţă de domnul Antonescu, a şi respectat această promisiune”, a răspuns Gitenstein.
Chestionat în legătură cu faptul că Antonescu i-a adus apoi diverse critici, diplomatul american a răspuns: “Dumneavoastră aveţi căderea să judecaţi acest lucru”.
Ne dorim un aliat stabil
„Suntem preocupaţi ca persoanele alese în aceste funcţii (la şefia Parchetului General şi DNA, n. red.) să respecte criteriile expuse de mine în discurs. Stabilitatea României ca republică în care statul de drept este respectat este importantă pentru SUA din două motive elementare, în primul rând pentru că sunteţi aliatul nostru, iar noi ne dorim un aliat stabil, o ţară stabilă ca aliat, iar în al doilea rând, avem companii americane cu interese de afaceri aici, ele sunt expuse legii privind practicile de corupţie externă şi nu se pot implica în activităţi dubioase, mituire sau orice altceva de acest gen”.
Gitenstein a subliniat că, atât el, cât şi predecesorii săi, atunci când au aflat că o companie americană este implicată în acte de corupţie, au denunţat-o imediat la departamentul de justiţie american.
“Vrem să fim pe picior de egalitate, nu vrem ca firmele noastre să fie tratate diferit. În condiţiile în care legile dvs nu sunt aplicate într-o manieră corectă şi obiectivă, competiţia nu este corectă”, a completat diplomatul american.
Întrebat dacă există probleme cu vreo companie americană, Gitenstein a răspuns că nu există acuzaţii credibile că o companie americană ar fi implicate în acţiuni de corupţie.
Pe de altă parte, ambasadorul SUA la Bucureşti a susţinut că există companii americane care s-au gândit să investească în România, dar au ales altă piaţă.
Companii americane au ales Turcia sau Slovenia, nemulţumite de licitaţii
“Ştiu companii care s-au gândit să vină în România, dar sunt îngrijorate de calitatea mediului de afaceri de aici, mă refer la corupţie, la transparenţa Guvernului – a mai multor guverne, nu doar a guvernului actual -, mă refer la modul în care se fac afacerile. Am avut multe companii americane frustrate de imprevizibilitatea procesului de decizie, în special, deciziile legate de recuperarea TVA-ului datorat lor, de ajutorul de stat. Mai multe companii au fost foarte nemulţumite de licitaţii, au simţit că procesul era fie incorect, fie imprevizibil. Ştiu companii active aici, nu voi da nume, ale cărora consilii de administraţie discutau dacă să investească aici sau în Turcia, ori în Slovenia sau în alte ţări. Iar în final au decis să nu mai investească aici”, a arătat ambasadorul SUA.
Ford a investit în România 1 miliard de dolari
“Pe de altă parte, de la încheierea crizei şi stabilizarea monedei dvs, datorită faptului că, în final, aţi respectat dispoziţiile legale, câteva companii majore au făcut investiţii importante. Ford a făcut o investiţie de 1 miliard de dolari de atunci”, a precizat Mark Gitenstein.
Românii sunt captivanţi
Aflat la final de mandat, ambasadorul SUA la Bucureşti a spus în emisiunea „După 20 de ani” că are o profundă afecţiune pentru România şi pentru români, care i se par captivanţi şi foarte inteligenţi.
“În primul rând, ştiţi deja că sunt româno-american, deci am o profundă afecţiune pentru România, care a crescut de când sunt aici. Cred că acest lucru se datorează românilor. Românii mi se par captivanţi, foarte inteligenţi. Sunt oameni lângă care îţi place să trăieşti, iar asta m-a încântat. Şi sunt oameni foarte creativi. Deci, îmi plac românii”, a mărturisit Gitenstein.
Cel mai mare defect al lor: pesimismul
Întrebat care este, în opinia sa, cel mai mare defect al românilor, ambasadorul a spus: “Cred că temerea mea cea mai mare e aceeaşi pe care o aveam când am venit: văd foarte mult cinism, foarte mult pesimism. Mulţi spun că pleacă din ţară, pentru că nu le place cum evoluează un lucru sau altul. Nu cred că e un lucru rău dacă tinerii pleacă din România pentru o vreme, iar apoi revin. Cred că vor descoperi că aici se trăieşte mai bine decât în mare parte din Europa. Dar mi se pare descurajant uneori”.
România e incredibil de frumoasă
“Din România nu ştiam decât Bucureştiul. Văzusem multe fotografii cu Bucureştiul, dar n-aveam idee ce frumoşi sunt Munţii Carpaţi sau Transilvania, sau Delta Dunării, sau Valea Oltului, podgoriile de aici. Habar n-aveam de acest lucru. Apropos, majoritatea americanilor n-au habar de toate acestea. Din păcate, cred că sunt mulţi europeni care nu ştiu acest lucru. Şi, cel mai surprinzător, sunt mulţi români care ignoră acest lucru. Mergeam în unele zone şi nu vedeam niciun român pe acolo. Numai europeni! (…) Am călătorit peste tot cu soţia mea, am fost de trei ori în Deltă, am fost în Transilvania de trei, patru ori… Am făcut o lungă excursie pe bicicletă în Transilvania. Am fost la Sarmizegetusa, de curând, nu mai mult de o lună. E incredibil de frumoasă. În Europa nu există loc mai frumos decât România”, a arătat Mark Gitenstein. (M.S.)