Angajaţii Grupului Renault România, formaţi pentru a conduce prudent

Din iulie 2011, Grupul Renault România a dezvoltat un program continuu de formare pentru angajaţii săi, cu scopul de a promova conduita preventivă la volan. Iniţiată de centrul de inginerie Renault Technologie Roumanie şi extinsă apoi pentru toate entităţile Grupului, formarea cuprinde atât o parte teoretică în sală, cât şi o zi de exerciţii practice pe un circuit special amenajat la Mioveni, unde se află Uzinele Dacia. Până în octombrie 2012, aproximativ 500 de angajaţi au urmat aceste cursuri, iar numărul lor va creşte la câteva mii în anii care vin. Programul de formare se adreseaza în primul rând celor care parcurg distanţe importante în interes de serviciu, utilizând maşinile din parcul auto al companiei. Cele 1.000 de vehicule disponibile în parcul auto al Grupului Renault parcurg lunar aproximativ 2,5 milioane km/lună.

Siguranţa rutieră este una dintre preocupările permanente ale Grupului Renault. Aplicabilă în orice moment, conduita preventivă la volan protejează viaţa, atât a şoferilor, a pasagerilor din maşină, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic. În acest sens, formarea angajaţilor Grupului reprezintă o prioritate. Programul de formare se adresează în primul rând celor care parcurg distanţe importante în interes de serviciu, utilizând maşinile din parcul auto al companiei.

1.000 de vehicule (capacitatea totală a parcului auto) sunt la dispoziţia angajaţilor companiei, într-un sistem centralizat, pentru deplasări pe teritoriul României, având în vedere dispunerea geografică a entităţilor Grupului Renault, dar şi complexitatea activităţilor sale.

Cursurile oferite gratuit de către companie reamintesc regulile de conduită preventivă, au scopul de a sensibiliza angajaţii cu privire la riscuri şi a-i familiariza cu modul în care se comportă vehiculul în diferite situaţii, extreme sau nu. Formarea a fost concepută pentru grupuri de maxim 16 persoane, pentru a permite fiecărui participant să urmărească atent informaţiile şi să beneficieze de suficient timp la volanul maşinii.

Formarea durează două zile, dintre care una este 100% practică. În prima zi, cursanţilor li se reaminteşte legislaţia rutieră, apoi aceştia trec în revistă riscurile şi specificul traficului local. În a doua zi, toţi urcă la volan. Frânarea de urgenţă, ocolirea obstacolelor neprevăzute, condusul pe autostradă şi pe drumuri secundare, toate sunt situaţii cu care angajaţii Renault se confruntă în partea practică a formării.

Impresiile celor aproximativ 500 de participanţi la cursuri până în prezent sunt mereu pozitive. Angajaţii care au beneficiat de formare au declarat că şi-au însuşit cel puţin un nou comportament preventiv la volan. În plus, unii dintre ei au admis că vârsta şi experienţa pot fi câteodată periculoase, iar alţii au declarat că au putut să testeze cu adevărat limitele lor şi ale maşinii, învăţând din asta.

„Ceea ce este important de reţinut este că, prin această formare, Grupul Renault România nu urmăreşte să creeze piloţi de curse sau de teste, ci să promoveze o conduită preventivă la volan pentru şoferul care conduce zi de zi. În trafic, asta face cu adevărat diferenţa între o tragedie şi un incident evitat. Ne preocupă sănătatea şi siguranţa angajaţilor noştri şi investim în acest domeniu” a declarat Radu Mavrodin, Director Resurse Umane al Grupului Renault România.

Cele 1.000 de vehicule disponibile în parcul auto al Grupului Renault parcurg lunar aproximativ 2,5 milioane km/lună.

Despre Grupul Renault:

Grupul Renault are în prezent aproximativ 18.000 de angajaţi în România. Principalele entităţi ale sale sunt  Uzinele Dacia de la Mioveni (Uzina Vehicule, Uzina Mecanica şi Şasiuri, Direcţia Logistică, inclusiv centrul RIR-ILN), Matriţe Dacia (Piteşti), Renault Technologie Roumanie (care include Centrul Tehnic Titu şi centrul de design Renault Design Central Europe) şi direcţia comercială Renault Commercial Roumanie (inclusiv Centrul de Piese de Schimb Oarja). (R.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.