Protestul spontan al celor 250 de angajați care au blocat, vineri, intrarea în unitatea de la Pitești a Oltchim, când au auzit că peste 500 de salariați ai Diviziei Petrochimice Bradu vor fi trimiși în șomaj tehnic din 27 august până în 30 septembrie, a avut un deznodământ neașteptat: conducerea combinatului a renunțat la măsură. Compania Oltchim va fi însă privatizată în luna septembrie, la cererea Fondului Monetar Internaţional, astfel că problema salariaților va trece în responsabilitatea noului proprietar.
După protestul de la Piteşti, cei 250 de angajaţi ai Oltchim au plecat spre Râmnicu Vâlcea, pentru a-și cere, în faţa sediului combinatului chimic, salariile neprimite din iunie şi bonurile de masă pe ultimele 4 luni.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic Oltchim. (M.S.)