În primele 8 luni au fost vândute 87.447 mașini, dintre care 70.606 au fost autoturisme (+14,8%) iar 16.841 vehiculele comerciale (marfă și persoane) – cu 21,9% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit APIA.
La autoturisme, topul pe mărci este condus de Dacia, cu 20.968 unități (29,7% cota de piață,-3,7% față de perioada similară din 2015), urmată de Volkswagen (7.384 unități, 10,5% cotă de piață, +18,7%), Skoda (6.611 unități, 9,4% din total piață, +20,2%), Renault (5.243 unități, 7,4% cotă de piață, +41,4%), Ford (4.362 unități, 6,2% cotă, +12,1%) și Opel (3.325 unități, 4,7% din total piață, +41,6%).
Cu cele 9.315 unități (-10,1% comparativ cu 2015) livrate pe piața autohtonă, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, urmat de Dacia Sandero, cu 4.433 unități (+17,3%), Dacia Duster, cu 3.704 unități (-12,4%), Skoda Octavia (2.784 unități, +9,8%) și Renault Clio (2.159 unități, +52%).
În luna august au fost comercializate 11.578 de autovehicule (+25%), din care 9.324 autoturisme (+14,8%) și 2.254 vehicule comerciale (+19,5%).
Producția, în scădere
Producția națională de autovehicule a înregistrat un total de 240.005 unități în primele 8 luni, în scădere cu 6,5% comparativ cu același interval din 2015.
Din total, 211.130 de unități au fost produse de Dacia și 28.875 de Ford. În acest context, volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 120.980 unități (+14,8%), urmat de Dacia Sandero (37.116 unități,-8,9%), Ford B-MAX (28.875 unități,-13,1%), Dacia Logan (26.795 unități,-48,5%) și Dacia Logan MCV (26.239 unități, +4,3%).
În august au fost fabricate 8.799 de autovehicule, cu 70,6% mai puține decât în luna precedentă, dar cu 85,9% mai multe decât în august 2015.
Dacia rămâne prima în top
La autoturisme, topul pe mărci este condus de Dacia, cu 20.968 unități (29,7% cota de piață,-3,7% față de perioada similară din 2015), urmată de Volkswagen (7.384 unități, 10,5% cotă de piață, +18,7%), Skoda (6.611 unități, 9,4% din total piață, +20,2%), Renault (5.243 unități, 7,4% cotă de piață, +41,4%), Ford (4.362 unități, 6,2% cotă, +12,1%) și Opel (3.325 unități, 4,7% din total piață, +41,6%).
Cu cele 9.315 unități (-10,1% comparativ cu 2015) livrate pe piața autohtonă, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, urmat de Dacia Sandero, cu 4.433 unități (+17,3%), Dacia Duster, cu 3.704 unități (-12,4%), Skoda Octavia (2.784 unități, +9,8%) și Renault Clio (2.159 unități, +52%).
În funcție de tipul de combustibil, autoturismele diesel au ajuns la o pondere în total piață de 48,3%, în primele 8 luni din acest an, față de aceeași perioadă din anul anterior, când procentajul era de 54%.
De asemenea, cele mai multe autoturisme vândute au ca țară de proveniență România (27,6%), urmate de cele fabricate în Germania (21,9%), Cehia (11,5%), Spania (8,9%) și Franța (7,2%).
La export s-au consemnat, la 8 luni, 215.903 unități, numărul acestora fiind în scădere cu 9,2% față de perioada similară din anul 2015. Cel mai exportat model a fost Dacia Duster (118.527 unități), în creștere cu 14,5% față de 2015, urmat de Dacia Sandero (31.485 unități,—16%), Ford B-MAX (28.002 unități,—15,4%), Logan MCV (23.747 unități,—1,6%) și Dacia Logan (14.142 unități,—64,2%).
De altfel, 90% din producția națională realizată în primele opt luni din 2016 a fost exportată, cifră în scădere față de anul precedent, când acest procentaj a ajuns la 92,7%.
Pe plan european, în primele opt luni ale anului, s-a înregistrat o creștere generală și consistentă a vânzărilor de autoturisme, după cum urmează: Italia (+17,1%), Spania (+11%), Franța (+6,1%), Germania (+5,4%) și Regatul Unit al Marii Britanii (+2,8%).