Reprezentanții patronatelor din transporturi –FORT, UNTRR, COTAR, APTE 2002, ARTRI, APULUM – au fost prezenți, ieri, la Comisia de buget-finane a Senatului, unde au prezentat, pentru a mia oară, nivelul la care a ajuns scumpirea polițelor RCA.
Pănă în prezent, numai APTE 2002 a transmis redacției un comunicat cu ce s-a discutat. Îl redăm integral:
În data de 07.09.2016, la invitația Comisiei senatoriale pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, delegatia APTE 2002 formata din Dl. Presedinte Pop Adrian Virgil și Av. Szanto Arpad a participat, alaturi de celelalte patronate din industria transporturilor precum și alaturi de reprezentanti ai Autorității de Supraveghere Financiară la intalnirea organizata la Palatul Parlamentului.
Intrunirea a avut ca obiect analiza Proiectul de lege RCA, modificarea proiectului, identificarea de soluții normative pentru reducerea imediată a tarifelor RCA, implementarea unui sistem general de control al preturilor potrivit Directivei 138/2009, modalitatea eliminarii componentei Carte Verde din asigurarea RCA si urgentarea procedurilor de adoptarea a noii legi in forma modificata.
Discutiile au atins si alte subiecte legate de regimul juridic al RCA și de competentele ASF in aceasta materie, existand propuneri privitoare la infiintarea unei alte structuri de supraveghere în domeniul asigurarilor, considerandu-se ca ASF, in realitate, nu exercita atributiuni de control pe aceasta piata.
De mentionat ar fi atitudinea deosebit de deschisa a senatorilor prezenti la doleantele patronatelor, acestia solicitand ca ultimele modificari propuse de asociatiile profesionale sa fie realizate in mai puțin de o saptamana si sa fie comunicate Senatului, asigurandu-ne ca acest proiect, cu modificarile aferente, va intra de urgenta in procedura de adoptare si in mai putin de o luna vom avea o noua lege RCA. De remarcat a fost si subiectul care s-a circumscris in jurul infiintarii unei noi structuri de supraveghere numai pentru piata asigurarilor, ASF-ul urmand sa ramana fara aceste competente.
Din partea ASF la discutii a fost prezent si D-l vicepresedinte Marius Vorniceanu , care a venit la dezbateri cu un raport personal, intins pe mai multe sute de pagini din care a facut o scurta prezentare si din care reiese ca mai multe companii de asigurari au practicat prime comerciale RCA la valori exorbitante , afirmand totodata ca acest raport este confidential , actualmente nu poate fi cunoscut in totalitate de catre asociatiile profesionale.
Auditoriul a rămas oarecum surprins cand D-l Vorniceanu și-a exprimat nemultumirea cu privire la faptul ca ASF, practic, niciodata nu este notificata / informata cu valoarea reala a primelor, ASF fiind notificata doar cu prima tehnică RCA , iar asiguratorii pe piata opereaza cu prima comerciala RCA care este cu mult majorată , in unele cazuri dublă față de valoarea tehnică.
Intr-o interventie delegatia APTE2002 a solicitat D-lui Vorniceanu să propună modificarea de urgență a Normei ASF 23/2014 și să oblige asiguratorii sa nu mai induca in eroare ASF ( si implicit cumparatorii ) si sa fie obligati sa notifice direct primele comerciale, primele practicate direct in piata. Aceasta modificare a normei ar putea avea un impact imediat in reducerea tarifelor si ar descuraja atitudinea abuzivă a companiilor de asigurari.
Totodată APTE2002 a insistat și cu privire la transpunerea în proiectul de lege a prevederilor art. 154 alin 3 din Directiva 138 / 2009 care arată că statul nu poate aproba majorarea primelor de încasat decât în cadrul unui sistem general de control al preturilor, APTE solicitand crearea si definirea in proiectul de lege al acestui sistem de control.
De mentionat este ca asociatiile au fost nemultumite de lipsa publicarii informațiilor tehnice aflate în posesia ASF si de netransparenta prin care aceasta autoritate isi desfasoara activitatea, informații care ar ar ajuta in construcția sistemului de control al tarifelor. Este cunoscut faptul că celebra companie de consultanța Miliman a emis recent un raport actuarial de o complexitate unica in piața asigurarilor RCA, dar care este catalogat ca fiind total confidential, ASF nedorind publicarea acesteia, cum nu se doreste transparentizarea raportului vicepresedintelui ASF Marius Vorniceanu.
APTE 2002 în baza Legii 544/ 2001 privind liberul acces la informatiile de interes public solicită în mod ferm ca Autoritatea de Supraveghere Financiara să aducă de urgenta la cunoștința APTE 2002 atât raportul Miliman cât și raportul Vorniceanu, altfel va trebui sa se suporte consecintele legale aferente.
Informatiile din rapoartele respective sunt deosebit de importante deoarece probeaza prin calcule actuariale si statistice sustinerile patronatelor formulate de un an de zile si totodată ar putea servi la crearea unui tarif de referinta RCA care, in cadrul sistemului general de control al preturilor, sa fie introdus in proiectul de lege discutat, sistem la care actualmente se lucreaza si care, pana saptamana viitoare, va trebui sa fie pe masa comisiei senatoriale.