APTTI protestează împotriva majorării prețurilor la RCA

rcaAsociația Transportatorilor în Regim de Taxi și Închiriere (APTTI), membru FORT, protestează începând de astăzi împotriva majorării, de la jumătatea anului 2015, cu 400% până la 600% a prețurilor RCA.

Redăm integral comunicatul semnat de Mihai victor Ghișă, președintele APTTI:

“Ca urmare a creșterii excesive a primei de asigurare la RCA, numeroase firme au intrat în faliment, iar cele care au rămas pe piață, și-au încetinit ritmul afacerilor, precum și plățile către stat și furnizori.

Un transportator a plătit și plătește contravaloarea a ceea ce produce timp de 3-4 luni din an pentru RCA.

Cheltuielile cu combustibilul duc la un schimb neechitabil cu stațiile peco, deoarece prețul pe litrul de carburant este mai mare decât în Europa, în ciuda nivelului de trai cel mai scăzut.

Față de nivelul actual al Europei, avem prețurile cele mai mari și cele mai multe taxe și obligații.

Legiuitorul ne obligă să avem RCA, însă pentru asigurători nu stabilește limite și nu verifică în mod real dacă aceștia respectă reglementările în vigoare, asigurătorul putând stabili tarifele la ce nivel dorește. Noi, având obligația de a deține RCA, suntem siliți să plătim tarife foarte mari.

Firmele de asigurări nu ne prezintă nicio justificare a majorării prețurilor, nu sunt verificate dacă au un motiv real de ridicare a nivelului tarifelor asigurătorilor, mai ales că prețurile la piese și lucrări nu au crescut. Mai mult, service-urile, în lipsă de clienți, iau bani puțini pe reparații iar acestea nu sunt despăgubite 100% de către asigurători.

Transportatorii au accidente anuale din vina lor în procent de 2% față de alte tipuri de deținători de RCA.

La numărul de polițe deținute, transportatorii se situează în grila de 0,5 – 0,2% din accidentele din vina lor, iar stabilirea tarifelor este discriminatorie față de restul societăților, precum și a persoanelor fizice, deoarece transportatorii plătesc anual pentru RCA între 7.200 și 7.800 lei iar ceilalți deținători de RCA, între 300 și 700 de lei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.