Arafat a depus jurământul. Băsescu i-a pus pe masă Constituţia, Biblia şi Coranul. Ce a ales ministrul Sănătăţii

Raed Arafat a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii, miercuri seară, la Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu şi a mai mulor membri ai Guvernului şi consilieri prezidenţiali. “Domnule ministru, aveţi acolo şi Biblia, şi Coranul, este opţiunea dumneavoastră”, i-a spus Băsescu lui Arafat, arătându-i masa unde trebuia semnat jurământul, dar acesta a ales să jure cu mâna pe Constituţie. Protocolul prevede obligativitatea ca acela care depune jurământul să ţină mâna pe Constituţie în timpul citirii textului. Ulterior s-a adăugat Biblia, astfel că miniştrii jură, de regulă, cu mâna pe ambele cărţi.

În discursul său sumar, şefului statului i-a spus noului ministru al Sănătăţii că singura sa rugăminte este legată de Legea sănătăţii, pe care ar dori ca până în decembrie să fie depusă la Parlament.

“Domnule prim-ministru, domnilor miniştri, domnule ministru al Sănătăţii, ceremonia este foarte scurtă, iar, de data aceasta, având în vedere timpul scurt până la alegeri, n-am decât o singură rugăminte la dumneavoastră, legea sănătăţii. S-a ratat în ianuarie, poate până în decembrie reuşim să o depunem la Parlament. În rest, vă doresc mult succes şi să auzim numai de bine după alegeri”, a spus Băsescu.

Conflictul Băsescu-Arafat din ianuarie, fructificat de USL

Amintim că protestele din Piaţa Universităţii şi din marile oraşe din ţară au izbucnit în ianuarie după ce Traian Băsescu a acuzat conducerea Ministerului Sănătăţii şi pe Raed Arafat că se opun Legii sănătăţii, a cărei aprobare a fost tărăgănată de 3 ani.

Conflictul a ajuns atunci la cote nebănuite şi a luat o turnură periculoasă şi pentru Guvernul Boc, şi pentru preşedinte, oamenii cerându-le demisia. Ulterior, s-a dovedit că majoritatea celor din Piaţa Universităţii erau aduşi de USL, lucru recunoscut în vară de rezervistul Mircea Dogaru.

Arafat şi-a dat demisia din funcţia de subsecretar de stat, reclamând că proiectul legii pune în pericol sistemul privat de sănătate, dar a revenit la o săptămână asupra deciziei, văzând că lumea a ieşit în stradă şi-i cere demisia lui Băsescu, acuzându-l că i-a făcut o nedreptate şefului SMURD.

Raed a recunoscut atunci că Legea sănătăţii nu pune chiar în pericol sistemul privat şi că nu prea s-au înţeles lucrurile.

Traian Băsescu explicase însă că există două SMURD-uri, unul fiind o fundaţie şi aparşinându-i doctorului Arafat, şi SMURD-ul finanţat de români, al românilor“. El a insistat că CNAS este un dezastru, că sistemul înghite de 5 ori mai mulţi bani fără să progreseze şi că “există interese uriaşe pentru a nu se reforma sistemul de sănătate”, lucru care s-a dovedit ulterior, astfel că nici după un an proiectul legii nu a ajuns în Parlament, şi probabil că nici nu va ajunge prea curând.

Raed Arafat a acceptat acum să fie ministru în Guvernul USL după ce, iniţial, a refuzat, imediat după ce Vasile Cepoi a demisionat la sfârşitul lui octombrie, fiind acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că s-a aflat în conflict de interese în 2010, pe vremea când conducea Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, el ţi soţia sa beneficiind de fonduri europene dintr-un proiect POSDRU.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.