Flexibilitate, creşterea capacităţii de stocare pentru o suprafaţă dată şi costuri unitare mai reduse. Sunt doar câteva dintre rezultatele pe care le pot oferi soluţiile inovatoare prezentate de Dexion cu ocazia ultimului forum organizat de Asociaţia Română de Logistică (ARILOG).
Forumul ARILOG a reunit peste 90 de profesionişti din domeniul logisticii şi a inclus un tur al fabricii Dexion din Râşnov, unul dintre cele mai importante centre de producţie a sistemelor de depozitare din Europa Centrală şi de Est. Centrul de producţie se întinde pe o suprafaţă de 12.500 mp şi include centrul de proiectare şi design sisteme de rafturi pentru toate companiile membre ale Grupului Constructor din Europa. De menţionat că la Râşnov se află unul din cele două Centre R&D ale Grupului, o echipă de 40 CAD designeri/proiectanţi şi ingineri structurişti deservind cu proiecte calculate la rezistenţă firmele europene ale Grupului.
Cu ocazia forumului ARILOG, au fost prezentate sistemele Pallet Shuttle, MOVO şi Compactus, care au putut fi observate în realitate, funcţionând. În plus, Cristian Androne, National Sales Manager pentru Dexion Storage Solutions, a prezentat comparaţii concrete între sistemele clasice de rafturi şi modelele noi.
Rafturi statice versus MOVO
Rafturile statice permit o accesibilitate de 100% la toţi paleţii, gradul de utilizare este unul foarte bun şi nu necesită motostivuitoare speciale. În plus, se pot depozita diverse tipuri de paleţi cu o mare varietate de mărfuri, paletul poate fi mutat cu uşurinţă în alt spaţiu, FIFO poate fi realizat cu ajutorul unui WMS, iar preţul pe palet este foarte scăzut. Pe de altă parte, însă, ocuparea spaţiului nu este eficientă.
Rafturile MOVO permit o ocupare a spaţiului mai mare cu 60-70%, în condiţii de accesibilitate 100% la paleţi, cu un grad de utilizare foarte bun, fără a fi necesare motostivuitoare speciale. Concret, sistemele de rafturi grele mobile MOVO sunt controlate electronic, rulează pe şine încastrate în podea şi pot purta încărcări de până la 24 tone la înălţime de până la 12 metri. Ele permit depozitarea a diverse tipuri de paleţi cu o mare varietate de mărfuri, iar FIFO se poate realiza cu ajutorul WMS. Însă, mutarea în alt spaţiu este mai greoaie pentru că se pierd şinele pe care culisează bazele mobile şi preţul pe palet este mai crescut. Potrivit lui Cristian Androne, sistemul MOVO este foarte eficient din punct de vedere al costurilor, pentru depozitele frigorifice. Interesant este că dacă se ia în considerare şi costul investiţiei în cladire, sistemul MOVO este mai avantajos decât rafturile statice.
Drive-In versus Pallet Shuttle
Drive-In presupune o densitate ridicată de depozitare, fiind recomandat în cazul unui număr mare de paleţi, cu sortiment redus de produse şi de articole în condiţiile în care este indicat ca pe un nivel să fie numai acelaşi tip de produs. Sistemul implică o accesibilitate greoaie la paleţi, care trebuie să fie în bune condiţii iar overhang-ul bine controlat. În mod obişnuit, în acest caz nu este utilizat FIFO, decât dacă se face drive through şi sunt necesare stivuitoare speciale, în condiţiile în care posibilitatea de a lovi rafturile cu stivuitorul este ridicată.
Sistemul Satelit – Pallet Shuttle de la Dexion este o soluţie de depozitare pentru manipularea produselor în interiorul raftului, similară cu sistemul de tip drive-in, dar semiautomatizată, transportul paleţilor în interiorul raftului fiind făcut cu naveta satelit radiocomandată, ceea ce elimină necesitatea ca motostivuitoarele să intre în culoare, oferind o soluţie de depozitare eficientă în ceea ce priveşte costurile şi timpul. În acest context, Pallet Shuttle implică, de asemenea, o densitate ridicată de depozitare, fiind recomandat în cazul unui număr mare de paleţi, cu sortiment mediu de produse şi de articole. Flexibilitatea este însă mai mare iar accesibilitatea la paleţi mai bună datorită programelor ce pot fi derulate (compactare, descărcare continuă etc). Cerinţele referitoare la paleţi şi overhang sunt similare celor valabile în Drive-In, dar nu sunt necesare stivuitoare speciale, sistemele utilizate putând fi LIFO sau FIFO. În paralel, posibilitatea de lovire a rafturilor cu stivuitorul este redusă, existând, de asemenea, posibilitatea unei automatizări complete.
Pallet Shuttle este foarte eficient din punct de vedere al costurilor pentru depozitele frigorifice.
Compania Dexion este prezentă în România din 2006, perioadă în care a devenit unul dintre liderii Sud-Est Europeni în domeniul proiectării, producţiei şi comercializării diferitelor sisteme de depozitare, de la stelaje pentru paleţi la soluţii pentru arhivare. Dexion oferă atât soluţii de depozitare produse la fabrica din România cât şi la fabricile grupului din Olanda, Finlanda şi Germania.
Meda BORCESCU
meda.borcescu@ziuacargo.ro