ASSAI îi cere președintelui Iohannis să intervină pentru prevenirea unui tun Bancorex în piața asigurărilor

Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) a transmis către Administrația Prezidențială un memoriu pentru a nu promulga legea privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Redăm integral comunicatul remis redacţiei şi semnat de Cristina Munteanu (foto), preşedintele ASSAI.

Aceasta lege prevede plafonarea valorii despăgubirilor acordate de către fondul de garantare a asiguraților la 100.000 de euro, în condițiile în care limita de despăgubire în cazul polițelor RCA este de 5 milioane de euro.

Faptul că polița RCA crește substanțial în fiecare an, iar despăgubirile sunt diminuate și plafonate cu complicitatea ASF și prin decizia Parlamentului României, este o încă o dovadă că sistemul românesc de asigurări este unul bolnav și nereformat.

Paradoxal, prin aceasta lege ajung să fie din nou prejudiciați oameni nevinovați (ex: victimele maternității Giulești), precum și instituțiile de stat (ex: CNADNR, Oltchim etc.) față de care majoritatea parlamentară nu manifestă nici respect, nici responsabilitate.

Deși inițial, proiectul de lege a fost respins de Senatul României, acesta a fost adoptat de către Camera Deputaților, forul decizional, în ultima zi din sesiunea parlamantară – 30 Iunie 2015, în speranța că perioada concediilor va dilua responsabilitatea unei legi păguboase pentru cele 5 milioane de asigurați romani si fata de un buget al statului, care va suporta pierderi insemnate, de ordinul zecilor de milioane de euro.

Faptul că în Parlament există proiecte de lege nedezbătute sau neadoptate de peste 7 ani, în timp ce acest proiect de lege a primit undă verde într-un termen record de doar 4 luni de zile de la înregistrarea sa, în ciuda semnalelor de alarmă trase, întărește presupunerea că, cel mai probabil în toamnă, o societate de asigurări va intra oficial în faliment.

Reamintim faptul că proiectul de lege a fost inițiat de către 70 de parlamentari PSD. 

Prin promulgarea acestui proiect de lege se întrunesc practic, toate premisele necesare declanșării unui tun Bancorex în piața de asigurări, în dauna cetățenilor români și a bugetului Romaniei.

Cele trei premise necesare declanşării acestui mega-tun financiar sunt îndeplinite: 

  1. O instituție financiară deliberat devalizată;
  2. Sprijinul și protecția acordate de instituția de supraveghere financiară;
  3. Suportul legislativ necesar pentru declansarea acestui nou tun financiar.

“I-am transmis Președintelui ales al României, domnului Klaus Werner Iohannis, un memoriu pentru a corecta un demers care protejează interesele financiare ale unor corporații, în dauna cetățenilor români. Din nefericire, o majoritate “roșie” iresponsabilă și nereformată și-a arătat încă o dată adevarata față. Atunci când o lege favorizează explicit niște corporații în dauna cetățenilor si a bugetului de stat, putem vorbi despre un vot corupt”, apreciază Cristian Muntean, președintele ASSAI.

Memoriul poate fi citit AICI.

Asociația Societăților de Service Auto Independente – A.S.S.A.I. www.assai.ro – reprezintă interesele service-urilor auto din România și are rolul de a proteja și dezvolta industria auto românească.

Scopul Asociației ca organizație non-guvernamentală profesională este să reprezinte industria de service-uri auto independente în fața autorităților române, organizațiilor profesionale, patronale și sindicale, a comunității de afaceri și a societății civile.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.