Augustin Hagiu s-a autosuspendat din functia de presedinte al FORT si CNR

Numit consilier personal al directorului general al Autoritati Rutiere Romane (ARR), Augustin Hagiu anunta ca s-a autosuspendat, incepand cu data de 15 iunie, din functia de presedinte al Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT) si al Confederatiei Nationale Rutiere (CNR). Intr-un comunicat remis redactiei, Hagiu precizeaza ca noua sa titulatura este, din 22 iunie, aceea de consultant in transporturi rutiere.

“In luna septembrie, FORT si CNR vor organiza alegeri in cadrul lucrarilor sedintelor Adunarilor Generale ordinare si isi vor desemna un nou presedinte, iar pana atunci functia va fi asigurata conform statutului, de unul dintre cei patru vicepresedinti”, se precizeaza in comunicat.

Augustin Hagiu este la al doilea mandat in fruntea FORT si reprezinta aceasta structura patronala inca din anul infiintarii, 2006. In cei peste 7 ani de activitati patronale in transporturi, el a indeplinit mai multe functii in miscarea patronala: intre 2005-2006 – purtator de cuvant al Asociatiei Transportatorilor Rutieri in Constructii (ATRC), intre 2006-2010 – presedinte al ATRC, intre 2006-2012 – presedinte FORT, intre 2011-2012 – presedinte CNR.

Augustin Hagiu s-a remarcat rapid in randul vocilor patronale din Romania printr-un discurs efervescent, principial si documentat, ce a urmarit in toata perioada reprezentarea intereselor generale ale operatorilor de transport afiliati in raport cu institutiile statului la nivel local si central.

Datorita angajamentelor ferme, cu sprijinul colegilor din patronatele reprezentate, Augustin Hagiu a reusit in numai 6 ani sa puna bazele celei mai solide structuri patronale din transporturi, actionand la nivel national pentru aparitia unui numar semnificativ de asociatii patronale locale si regionale independente.

In plan international Presedintele FORT si CNR s-a remarcat in cadrul unor dezbateri organizate in relatie cu patronate similare din Uniunea Europeana sustinand aparitia IPRU (Uniunea Internationala a Transportatorilor de Pasageri) cu sediul in Turcia si participand totodata la sedinte ale Comisiei Europene sau la discutii pe teme de transport in Parlamentul European. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.