Pentru piaţa de transport, exodul turiştilor români către litoralul bulgăresc, dar şi către destinaţii mai îndepărtate s-a materializat într-o creştere, resimţită de la an la an, pentru chartere cu autocarul.
Anul acesta, piaţa charterelor şi-a continuat creşterea. Un număr tot mai mare de turişti preferă să utilizeze autocarele atât din considerente financiare, dar şi datorită condiţiilor oferite. „Am observat o creştere destul de mare pentru chartere, pe Grecia în special, dar şi pentru Turcia, aşa cum se întâmplă cu Bulgaria în ultimii ani. Sunt firme care, de la o maşină, anul trecut, au ajuns să aibă nevoie de trei în acest an. Pe de altă parte, cu toate că litoralul românesc a fost plin în acest sezon, în rândul transportatorilor s-a simţit o oarecare scădere“, a spus Paul Cranja, director vânzări Autogari.RO.
Linişte şi reticenţă
În ceea ce priveşte transportul regulat naţional, se pare că lucrurile au intrat într-o perioadă de linişte. „Operatorii de transport şi-au câştigat licenţele şi, bazându-se pe aparenta siguranţă oferită de acestea, investesc foarte puţin pentru a-şi fideliza călătorii şi pentru a creşte calitatea serviciilor oferite. Din păcate, prezenţa online a firmelor de transport este slabă, se bazează foarte mult pe telefon, nefiind adaptaţi zilelor noastre şi merg pe principiul că «vin călători oricum». Totuşi, statistica spune că online-ul e în creştere şi cel puţin informarea călătorilor ar trebui să cunoască îmbunătăţiri semnificative. Există şi unele companii care au înţeles potenţialul internetului, şi-au dezvoltat sisteme IT, iar călătorii, care încearcă să evite interacţiunea cu dispecerii sau şoferii, accesează sistemul şi rezervă sau chiar plătesc biletele online“, a precizat Paul Cranja. De semnalat este şi faptul că nu există informaţii destinate turiştilor străini legate de posibilităţile de transport. „Cu toate că numărul de turişti străini este în creştere, încă nu există suport în engleză pentru aceştia. Păcat, pentru că sunt foarte mulţi turişti străini «de picior», care vin să vadă frumuseţile României. La noi sună turistul, îi dăm numărul de la compania care face curse în zonă, dar sună acolo şi nu are cine să îi ofere indicaţii în engleză. Acest lucru ar trebui să fie ceva de neconceput la un dispecerat“, a arătat Paul Cranja.
Autogări.RO la 10 ani
La finalul acestui an, site-ul Autogari.RO va împlini 10 ani de activitate în mediul online. „Avem lunar peste 500.000 de oameni care, datorită acestui site, sunt mai bine informaţi. Oferim conturi gratuite tuturor transportatorilor, dar şi conturi contra cost acelora care vor mai mult de la noi. Conform statisticilor, rezervările au crescut exponenţial, iar numărul de bilete vândute prin noi au crescut cu 100% în perioada de vârf a ultimilor trei ani. Companiile naţionale de transport, mai ales cele care fac chartere, ne-au comunicat că au ajuns inclusiv clienţi din afara ţării la ei, prin intermediul nostru, site-ul fiind indexat în toate limbile de circulaţie europeană“, a spus directorul de vânzări al Autogari.RO.
Planuri de viitor
Chiar dacă, în comparaţie cu ce era acum 10 ani, lucrurile s-au schimbat mult, echipa Autogări.RO nu se opreşte aici. „Direcţia noastră este să convingem operatorii de transport să ofere călătorilor servicii în care să nu se mai piardă timpul. Sistemul de gestiune a biletelor şi rezervărilor REZMax oferit de noi este testat şi folosit cu succes de firme care au de la 1 la 50 de trasee. Acum avem un proiect prin care agenţiile de turism naţionale şi europene pot să ajungă la operatorii de transport naţional. Pentru asta am pus la punct o platformă special dedicată, făcându-i astfel vizibili pe transportatori pentru agenţiile de turism. Deşi câştigurile poate nu sunt foarte mari pentru agenţii, sistemul este extrem de uşor de accesat şi clienţii pot beneficia astfel de mai multe servicii. În această platformă, se vor regăsi şi toate charterele din şi înspre România, nu doar cursele naţionale şi internaţionale. Iar pentru anul viitor, vrem să dezvoltăm o platformă destinată charterelor. Acestea există acum în Autogări.RO, dar vrem să facem un portal special pentru ele“, a declarat Paul Cranja.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro