Autostrada Sibiu – Pitești, „urgență zero” pentru Rus: Lucrările încep abia în 2017

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, susține că Autostrada Sibiu – Pitești reprezintă urgența zero pentru ministerul pe care în conduce de aproape un an, însă anunță că lucrările la acest tronson ce va întregi Coridorul IV Paneuropean vor începe abia în anul 2017 (nu știm dacă la începutul sau la sfârșitul lui), cu costuri estimate la 1,6 miliarde euro, fără TVA.

„Ministerul Transporturilor întreprinde toate demersurile necesare în vederea finalizării proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești până în anul 2020, acesta fiind prioritar pentru infrastructura rutieră din România, urmând să deservească în condiţii bune, traficul de tranzit internaţional, de mărfuri şi persoane. După observațiile de la Comisia Europeană, autostrada Sibiu – Pitești figurează în Master Planul General de Transport pe primul loc la proiectele de autostrăzi cu un punctaj general de 112,22”, se araă în comunicatul remis redacției.

Precizăm că în varianta inițială a Master Planului, tronsonul Sibiu – Pitești a figurat ca Drum Expres, urmând ca într-o a doua fază să devină autostradă.

Însă la presiunile patronatelor din transporturi, dar și la recomandările insistentă a experților Comisiei Europene încă din septembrie 2014, ministrul Rus a acceptat în final, în ianuarie 2015, construirea în regim de autostradă a acestui tronson.

Ministerul Transporturilor precizează că autostrada Sibiu – Pitești figurează în MPGT ca prioritate zero, urmând a fi construită în perioada de implementare a proiectelor 2014-2020. Autostrada are o lungime de 120 km din care 20 de km sunt în zona de munte. Proiectul este evaluat la 1,6 miliarde Euro (fără TVA) iar execuția lucrărilor este prevăzută în perioada 2017-2020”, transmite ministrul Rus în comunicat.

3 miniștri, 2 ani de abandon

Ministrul explică de ce durează așa mult procedurile, fără a aminti că proiectul autostrăzii a fost abandonat mai bine de 2 ani.

Mai precis, CNADNR a lansat prima dată revizuirea proiectului la 1 aprilie 2012, în timpul Guvernului Ungureanu, dar cum penste nici o lună a fost răsturnat de USL, Guvernul Ponta a venit cu idei noi, dar și cu mai mulți miniștri ai Transporturilor.

Concret, după 2 ani și 2 luni de abandon al proiectului de către miniștrii Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu și Ramona Mănescu, a venit „salvatorul” Dan Șova, cu o nouă licitație, lansată în 2 iunie 2014, pe ultima sută a mandatului său.

Premierul Victor Ponta promitea atunci că şantierul va începe în 2015, în timp ce Şova avansa un termen ce s-a dovedit mai realist: anul 2017

Câștigătorul licitației pentru revizuirea Studiului de fezabilitate a desemnat de CNADNR abia în 11 februarie a.c., în mandatul lui Ioan Rus.

Rezultatul licitației a fost însă contestat în 23 februarie, iar CNSC nu a dat încă un rezultat, după o lună și jumătate de analiză.

Revizuirea Studiului de fezabilitate trebuie finalizată, conform cerințelor din caietul de sarcini, în 17 luni pentru 3 loturi și în 12 luni pentru 2 loturi din totalul de 5 ale autostrăzii.

Abia după aceea va fi lansată licitația pentru constructor. Astfel, dacă s-ar semna contractul pentru revizuirea SF în această lună, proiectele pentru cele 5 loturi vor fi gata în iunie și octombrie 2016 iar licitația va fi lansată cel mai devreme la sfârșitul anului.

Câștigătorul licitației va fi desemnat în anul 2017, însă ministrul nu precizează dacă la începutul anului sau la sfârșitul lui.

„Contractul va fi împărțit pe loturi, fiecare cu câte un antreprenor, „astfel încât demararea și executarea lucrărilor să fie una progresivă, cu condiționarea firmelor care vor efectua lucrările de construcție de finalizarea loturilor de autostradă până în anul 2020”, promite ministrul Transporturilor.

Master Planul încă așteaptă ok-ul CE

„Autostrada Sibiu-Pitești este unul din proiectele prioritare pentru România, susținut prin Master Planul General de Transport. Știu că astfel de proiecte de amploare durează destul de mult, știu și că nivelul de așteptare al nostru, al tuturor, este destul de ridicat, dar am intrat pe făgașul normal care nu poate duce decât la finalizarea acestui proiect”, insistă ministrul Ioan Rus, în comunicat.

Precizăm însă că nici varianta finală a Master Planului General de Transport al României nu a scăpat de corecții din partea Comisiei Europene, pe care ministrul Rus trebuia să le prezinte cel mai târziu astăzi, dar despre care el nu spune un cuvânt.

Abia după ok-ul experților europeni Master Planul va putea intra în Parlament pentru a fi aprobat prin lege. Iar eliberarea primelor tranșe de bani din exercițiul financiar 2014-2020 se va face, cel mai devreme, în toamnă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.