Axis lansează o cameră patru-în-unu flexibilă, cu specificaţii unice. GALERIE FOTO. VIDEO

Seria AXIS F foloseşte o unitate centrală de mare performanţă care se poate conecta concomitent la patru unităţi senzor. Astfel, este posibilă realizarea unei supravegheri discrete, în patru puncte diferite, cu ajutorul unei singure soluţii. Datorită design-ului rezistent, unitatea centrală AXIS F44 este soluţia optimă pentru retail, domeniul bancar, cât şi pentru industria transporturilor. În această toamnă, AXIS F44 a fost lansată în stratosferă, înregistrând procesul de ascensiune şi coborâre.

Axis Communications, lider mondial în echipamente video de reţea, completează astăzi portofoliul de produse flexibile şi modulare ale seriei F cu modelul AXIS F44. Modelele serie sunt bazate pe un concept ce presupune o cameră de reţea ce are unitatea senzor separată de unitatea principală. Conexiunea dintre cele două este realizată cu ajutorul unui cablu cu o lungime de până la 12m.

Unităţile senzor pot conţine diferite tipuri de lentile, dedicate diferitelor scenarii de activitate. Astfel, utilizatorii interesaţi de o astfel de soluţie pot achiziţiona separat cele două unităţi, putând alege componentele de care au nevoie.

axis 3

Modelele serie permit realizarea unei supravegheri discrete, design-ul special al unităţilor senzor permiţând instalarea acestora în zone înguste, iar unitatea centrală poată fi poziţionată la o distanţă de 12m.

axis 4

“AXISF44 este un produs inovator care oferă o soluţie simplă şi eficientă financiar de supraveghere a patru puncte diferite, folosind o singură unitate principală. Unităţile senzor modulare pot fi cu uşurinţă relocate datorită dimensiunilor reduse, sau schimbate în timp, oferind utilizatorilor o flexibilitate sporită. AXIS F44 reprezintă soluţia optimă pentru supravegherea video a spaţiilor de dimensiuni mici, precum magazine, ATM-uri sau autobuze”, a declarat Erik Frännlid, director al departamentului de product management al Axis.

axis f44_

În toamna aceasta, ca parte a unui joc denumit Stratocaching (joc ce combină baloane lansate la altitudini foarte mari cu activitatea de Geocaching),  unitatea principală AXIS F44 şi două unităţi senzor conectate AXIS F1005-E au fost plasate într-un balon stratosferic.

Lansarea a avut loc în Cehia, iar întregul parcurs de urcare şi de coborâre a fost înregistrat simultan de ambele unităţi senzor. AXIS F44 a putut oferi imagini HDTV care au inclus înregistrări de la 29.3 km altitudine.

VIDEOhttps://www.youtube.com/watch?v=PbHx2bD23Nk

“Evenimentul Stratocaching a demonstrat caracteristicile tehnice de vârf ale produselor Axis F. Unitatea centrală F44 şi unităţile senzor AXIS F1005-E s-au descurcat perfect în condiţii de mediu dificile, precum temperaturi joase. Astfel de experimente atestă calitatea superioară a produselor Axis”, a adăugat Frännlid.

Unitatea centrală AXIS F44 integrează:

• Streamingul simultan a patru clipuri video FHD separate, la 12.5/15 cadre pe secundă (50/60 Hz) sau patru clipuri video HDTV 720p la full frame rate

• Vizualizare Quad view, un stream format din patru vizualizări separate provenite de la unităţile senzor conectate

• Audio tip Two-ways

• Porturi de intrare/ieşire pentru dispozitive externe care pot îmbunătăţi management-ul sistemului de alarmă

• Port RS232 pentru integrarea datelor externe în video

• Stocare locală a înregistrărilor folosind două sloturi de carduri SD

• Power over Ethernet şi opţiunea de a se conecta la o sursă de curent de 8-28 VDC

• Capabilităţi video inteligente cum ar fi detecţia mişcării, alarmă activă tip tampering şi aplicaţii ce pot fi downloadate prin intermediul AXIS Camera Application Platform.

axis 6

Cele patru unităţi senzor compatibile AXIS F (cu lungimi de cablu de 3m sau 12m) sunt:

• AXIS F1005-E (rating IP66) -unitate senzor cu lentile standard şi o arie de vizualizare orizontală de 113°. Este dedicată supravegherii de interior şi exterior.

axis 7

• AXIS F1015 – unitate senzor cu lentile varifocale. Modelul are un unghi de vizualizare orizontal ce variază între 53° şi 108° şi este dedicat supravegherii de interior.

• AXIS F1025 – unitate senzor cu lentile tip pinhole şi o arie de vizualizare orizontală de 92°. Modelul este dedicat supravegherii de interior.

• AXIS F1035-E (rating IP66) – unitate senzor cu lentile fisheye pentru un unghi de vizualizare de 194°, dedicat supravegherii de interior şi exterior.

AXIS F44 vine însoţită de software-ul de management video AXIS Camera Companion şi este compatibilă cu AXIS Camera Station. AXIS F44 include suport pentru AXIS Video Hosting System şi ONVIF pentru o integrare rapidă şi facilă.

axis2

Axis Communications este lider mondial în echipamente video de reţea, oferind soluții inteligente și sigure, contribuind în mod direct la tranziția către soluții digitale de supraveghere. Produsele și soluțiile video profesionale Axis sunt dezvoltate în jurul unei platforme inovatoare și deschise.

Axis are peste 1800 de angajați în 40 de birouri în lume și cooperează cu peste 70.000 parteneri din 179 de țări. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 în Suedia și este listată la bursa NASDAQ OMX Stockholm sub numele AXIS www.axis.com .

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.