Bani de la BEI pentru podurile Gârleni şi Posada

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de consolidare a podului rutier de la Gârleni, jud. Bacău, şi de reparaţii a celui de la Posada. Ambele investiţii vor fi finanțate din împrumutul contractat de la BEI şi asigurat conform prevederilor OUG nr. 64/2007, precizează Executivul.

Valoarea lucrărilor de reabilitare a podului de pe DN1, km 115+347, peste torent la Posada, jud. Prahova, este de 801.000 lei.

Valoarea lucrărilor de consolidare şi reparaţii a podului de pe DN 15, km 358+315, peste pârâul Bistricioara, la Gârleni, jud. Bacău, este de 2.998.000 lei, se arată în documentaţiile tehnico-economice.

Podul, uitat de ani de zile de autorităţi, nu mai poate suporta camioane de peste 13 tone, astfel încât traficul greu este deviat pe rute ocolitoare. Pe traseul Bacău-Piatra Neamţ se face un ocol de aproape 60 de km prin oraşul Buhuşi, iar traseul prin Roman este aproape dublu, de 100 de km.

pod garleni 2

În urma unei expertize tehnice a celor de la Societatea de Drumuri Naţionale Bacău s-a constatat că podul este fisurat şi nu mai rezistă la greutăţi foarte mari. Astfel, s-au impus mai multe restricţii rutiere: circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă în ax, accesul este interzis vehiculelor cu lăţimea de peste 3,5 metri, iar viteza este limitată la 30 km/h în apropierea podului şi la 5 km/h pe pod.

Multitudinea de semne de circulaţie cu care au fost împodobite capetele podului nu lămuresc prea iute şoferii asupra priorităţii de circulaţie – dinspre Buhuşi spre Bacău.

pod garleni bun

Amenda pentru şoferii autovehiculelor de peste 13 tone care se încumetă să treacă pe pod este de 4.000 de lei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.