Traian Băsescu se opune introducerii accizei suplimentare la combustibil pentru că “nu vreau să impunem taxe inutile pentru a face cheltuieli inutile în bugetul de stat”, le-a spus el oamenilor de afaceri germani, joi, la un eveniment organizat de Camera de Comerţ Româno-Germană, că investiţiile germane în România. Şeful statului a declarat că este un susținător al continuării acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), precizând că “de altfel, am și fost principalul catalizator al unui nou program cu Fondul și Comisia Europeană”. Totodată, preşedintele susţine că nu vrea “să valorificăm ușoara creștere economică pe care o avem de 3 ani consecutiv în creșteri de cheltuieli materiale, în creșteri de fond de salarii în uriașul aparat bugetar pe care îl avem”.
“Abordarea mea publică directă nu are nimic comun cu interese politice, eu nu mai candidez, dar aș vrea să nu punem o sarcină în plus prin accizarea excesivă a combustibilului, pentru că România are nevoie de condiții care să-i permită o dezvoltare în parametrii normali. Dezvoltarea în parametri normali pentru mine înseamnă și costuri corecte la energie. Voi menține fără rezerve accizarea actuală la combustibili și nu sunt un adversar al liberalizării prețurilor la energie, fie că vorbim de energie electrică, fie că vorbim de gaze, ca o necesitate de a stimula investițiile directe în domeniul energiei electrice și al industriei gazelor”, le-a spus Traian Băsescu membrilor comunităţii oamenilor de afaceri germani care îşi desfăşoară activitatea în România.
El a amintit despre măsurile de austeritate luate în 2010 “într-o criză extrem de puternică”: “Am luat decizii foarte dureroase pentru populație, dar care au fost de natură să genereze macrostabilitatea pe care o avem acum. De asemenea, ideea a fost să nu mai acționăm în ceea ce privește finanțele publice, sistemul de fiscalitate, să nu mai acționăm prociclic, ci anticiclic. Observația pe care o fac cu privire la modul în care s-a construit bugetul acestui an este că începem, din nou, să avem abordarea prociclică și să valorificăm ușoara creștere economică pe care o avem de 3 ani consecutiv în creșteri de cheltuieli materiale, în creșteri de fond de salarii în uriașul aparat bugetar pe care îl avem”.
Preşedintele consideră că aceasta “ar putea fi greșeala care să ne fragilizeze exact la ceea ce ANDREA a subliniat mai înainte că poate să însemne evoluție pe piețele internaționale, evoluție necontrolată”. “Acesta este și motivul pentru care m-am opus unor măsuri convenite între Guvern și Fondul Monetar Internațional, legate, spre exemplu, de creșterea accizei pe combustibil”, a precizat el.
Avem sume uriaşe de la UE, doar să le absorbim
Traian Băsescu a arătat că “România are bani de investiții, avem sume uriașe de la Uniunea Europeană, avem împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții pentru a cofinanța proiectele cu bani europeni și, de aceea, spun că trebuie să avem în vedere 3 elemente fundamentale pentru dezvoltarea economică a României și pentru creșterea economică durabilă”.
El a enumerat “bugetul de stat, care este fundamental și prima pârghie care trebuie să asigure creștere economică, cea de-a doua pârghie, cel de-al doilea pilon, sunt banii europeni și cel de-al treilea pilon sunt investițiile străine directe”.
Preşedintele a arătat că a ținut să subliniez aceste lucruri “pentru că nu am vrut să se înțeleagă că între mine și Fond ar fi o dispută”. “Cu certitudine, sunt un susținător al continuării acordului cu Fondul. De altfel, am și fost principalul catalizator al unui nou program cu Fondul și Comisia Europeană, în același timp însă, nu vreau să impunem taxe inutile pentru a face cheltuieli inutile în bugetul de stat”, a precizat el.
Nu se mai pot întoarce vremurile de dinainte de criză
Traian Băsescu a mai spus că îl interesează “în mod deosebit” un deficit cât mai mic “și așa a fost fixat cu Fondul”, dar a arătat că “este foarte important ce calitate au cheltuielile din interiorul bugetului de stat pentru a ajunge la acest deficit”.
“Și eu mi-aș dori mult ca bugetul de stat al României să aibă cheltuieli de bună calitate, nu cheltuieli care să genereze din nou impresia că s-ar mai putea întoarce vremurile de dinainte de criză. Şi ANDREA a subliniat că nu va mai fi niciodată cum a fost înainte de criză și eu sunt de acord”, a arătat preşedintele.
Traian Băsescu a anunţat ieri, la întrevederea cu Delegaţia misiunii FMI, CE şi BM că nu va semna acordul cu FMI dacă acciza suplimentară la combustibil va fi introdusă la 1 aprilie, după ce aceasta a fost amânată cu 3 luni de Guvern, la începutul anului. Premierul Victor Ponta a declarat însă că nici nu se gândeşte să elimine din buget acest bir.
Magda SEVERIN