Băsescu: Detaşarea lui Morar la conducerea Parchetului General ar trebui clarificată la Curtea Constituţională

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi seară, despre detaşarea lui Daniel Morar, de către CSM, în funcţia de prim-adjunct la Parchetul General, că această situaţie din lege ar trebui clarificată de către Curtea Constituţională, deoarece ar putea intra în conflict cu faptul că desemnarea conducerii Parchetelor este atributul preşedintelui statului. El a invocat şi decizia de ieri a CCR, care a decis că revocarea din CSM a judecătorului Cristian Danileţ este neconstituţională. De fapt, este vorba despre clarificarea a doi termeni: “detaşare” şi “delegare” în funcţie. Amintim că Daniel Morar a fost delegat la conducerea Parchetului General de fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi, în octombrie 2012, după ce la începutul lui august, cu puţin înainte ca lui Morar să-i expire prelungirea delegării pe 6 luni la şefia DNA, tot Kovesi l-a delegat să conducă instituţia pentru încă 6 luni. Atunci a fost invocată continuitatea la DNA în perioada crizei politice grave prin care trecea România odată cu suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu de către noua putere, deţinută de USL. Iar noul ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, deşi deţinea această funcţie încă din data de 8 mai, nu propusese încă noi şefi la DNA şi Parchetul General.

“Nu mă pot pronunţa, ştiţi că nu sunt jurist. Nu pot pronunţa public o opinie. Am văzut controversa între Guvern şi CSM. Probabil că o acţiune în constatare pentru clarificarea legii la Curtea Constituţională ar fi necesară, pentru că totuşi desemnarea procurorului general adjunct, a procurorului general, a prim-adjunctului procurorului-general, a procurorului-şef al DNA este un atribut al preşedintelui”, a spus Băsescu, întrebat de jurnalişti, având în vedere faptul că prmierul Victor Ponta consideră nelegală detaşarea lui Morar.

Şeful statului a argumentat că, dacă s-ar merge pe interpretarea aceluiaşi principiu după care s-a făcut această detaşare, ar putea fi rezolvată situaţia privind desemnările la conducerea Parchetelor numai prin această modalitate, fără a mai fi implicaţi şi preşedintele ţării şi ministrul Justiţiei în procesul decizional, aşa cum stipulează Legea 303/2004.

“Şi dacă mergem la nesfârşit cu detaşări de astfel de funcţii, eu mă întreb de ce CSM nu detaşează acum un procuror general, că putem interpreta legea că îl poate detaşa pentru trei ani? Şi atunci nu ne mai batem capul nici cu ministrul Justiţiei, nici cu preşedintele. Şi secţia de procurori detaşează pentru trei ani procurori generali şi pe toţi cei 21 care sunt cu delegare. De ce nu îi detaşează pe trei ani şi am terminat toată această discuţie? Deci, aici este clar un conflict”, a afirmat Băsescu.

Preşedintele a insistat că nu consideră acţiunea CSM ilegală, ci doar că legea după care s-a procedat ar putea fi neconstituţională.

El a comparat situaţia lui Morar cu decizia CC privind revocarea din CSM a judecătorului Cristian Danileţ. “La fel cum şi astăzi aţi văzut, Curtea Constituţională – nu a ieşit încă hotărârea, ci doar comunicatul şi nu putem spune că acţiunea membrilor CSM de suspendare sau revocare a celor doi judecători a fost ilegală. Ea a fost legală din punct de vedere al celor înscrise în lege, dar s-a constatat că acel articol era neconstituţional. Deci, nu acuz de ilegalitate, ci trebuie văzut dacă legea este constituţională”, a spus Traian Băsescu.

În 25 martie, exact ziua în care preşedintele Traian Bpsescu a semnat decretul de numire a lui Daniel Morar în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale începând cu 8 iunie, Secţia de procurori a CSM a decis, în unanimitate, detaşarea lui Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al PICCJ, pentru o perioadă de 6 luni, cu începere din 2 aprilie 2013.

Miercuri, Guvernul a transmis un comunicat de presă în care arată că CSM nu are competenţa de numire şi de delegare a unui magistrat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, în competenţa CSM intrând doar detaşarea în cadrul Parchetului General.

În replică, CSM a precizat că decizia Secţiei de procurori a fost luată cu unanimitate de voturi în baza articolului 58 alineatul 1 din Legea 303/2004 şi a articolului 40 alineatul 1 litera a din Legea 317/2004.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.