Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, pe Aeroportul “Henri Coandă”, înainte de a pleca la Bruxelles pentru Consiliul European, că o simplă solicitare de a intra în Schengen este “superfluu”, iar “înainte de a cere acest lucru pe toate vocile, România trebuie să arate că a înţeles mesajele UE în privinţa statului de drept şi, dincolo de o scrisoare în care să scriem ce se întâmplă astăzi în Parlament, am putea introduce şi poziţia Guvernului şi majorităţii cu privire la membrii Guvernului care au probleme cu justiţia şi unele ordonanţe neconstituţionale care nu au fost anulate”. Şeful statului a insistat că “Schengen nu trebuie legat de MCV şi, totuşi, dacă România are probleme de credibilitate, le avem legat de MCV”.
“Eu, în scrisoare, aş vorbi de succesul care se prefigurează astăzi: Parlamentul României şi majoritatea parlamentară au adoptat o legislaţie coerentă din punct de vedere al imunităţii paarlamentare. Este un lucru pozitiv, şi şefii de stat şi de guvern nu vor şti până la raportul din decembrie”, a arătat Traian Băsescu.
Luni, la Bruxelles, premierul Victor Ponta anunţa că îi va prezenta, marţi, preşedintelui Traian Băsescu un draft al scrisorii care va fi transmisă şefilor de stat şi de guvern din UE pentru sprijin la aderarea la Schengen şi că documentul ar putea fi adus, joi, de şeful statului, la reuniunea Consiliului European.
“Mâine voi prezenta preşedintelui un draft al scrisorii, ca să o semneze. În acest moment, în Schengen chiar trebuie să intrăm şi decizia este pur politică, iar atunci efortul nostru este un efort politic. Deci, decizia nu se mai ia decât politic în acest moment, pentru că tehnic, procedural, toate lucrurile sunt făcute. Chiar suntem pregătiţi. Este până la urmă un apel al nostru, un subiect în jurul căruia suntem uniţi. Poate chiar o aduce, joi, preşedintele, la Consiliul European, şi o dă fiecărui şef de guvern (scrisoarea-n.r.)”, a spus Ponta, la Bruxelles.
Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Cotroceni, că va susţine fără rezerve menţinerea pe agendă în martie a aderării României la spaţiul Schengen, temeiul fiind progresele din raportul MCV pe funcţionarea instituţiilor, problemele fiind la respectarea de către politicieni a statului de drept.
Concret, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ANI, DNA, Parchetului General sunt menţionate în raport cu îmbunătăţiri ale activităţii, independenţă, consistenţă, forţă şi capacitatea de a-şi face treaba în orice condiţii politice.
Şeful statului a arătat că şansele României de a obţine o decizie favorabilă privind aderarea la spaţiul Schengen la Consiliul JAI din martie ar creşte dacă s-ar rezolva problemele menţionate în raportul MCV cu privire la Parlament şi la miniştrii cercetaţi penal.
Preşedintele a arătat că guvernarea USL ar putea să facă o scrisoare oficială adresată conducerilor instituţiilor UE şi statelor membre în care să se angajeze la remedierea problemelor politice constatate în raportul MCV.
În opinia sa, ar creşte şansele privind aderarea la spaţiul Schengen dacă statelor membre le-ar fi prezentate unele modificări de poziţii ale Parlamentului şi Guvernului referitoare la problemele din raportul MCV sau angajări ale politicienilor de a nu mai ataca magistraţii.
Magda SEVERIN