Băsescu: Nu mi-e milă de Isărescu că a plătit impozit mare. Aş fi vrut să-l aud de ce cresc taxele

Preşedintele Traian Băsescu spune că nu îi este milă de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, că a plătit un impozit mare (3 miliarde de lei vechi într-un singur trimestru – n.r.), pentru că acesta “le ştie pe toate dar spune numai părţi”. Şeful statului s-a “enervat” pe Isărescu pentru că nu s-a opus introducerii noilor taxe şi că nu spune “cinstit” de ce creşte acum economia, despre care, în opinia sa, „este rezultatul măsurilor luate de Emil Boc, iar fondurile europene vin pe proiectele sale”. “Guvernatorul să spună şi ce se va întâmpla peste 3 ani, pentru că proiecte noi de atragere a fondurilor europene nu sunt. Ponta trăieşte acum pe proiectele Guvernului Boc”, a răbufnit Băsescu.

“M-am enervat pe el; nu l-am auzit pe guvernatorul BNR spunând: «Domnule Ponta, nu introduceţi 35 de taxe noi, că sufocă economia; acum are resurse să crească, dar peste 3 ani nu va putea creşte cum trebuie, din cauza fiscalităţii crescute». Nu mi-e milă că a plătit impozitul, pentru că le ştie pe toate dar spune numai părţi din ce ştie”, a spus Traian Băsescu în această seară, la B1TV.

În opinia sa, guvernatorul ar trebui să spună „cinstit” de ce creşte acum economia, arătând că acesta „este rezultatul măsurilor luate de Emil Boc”.

„Aş fi vrut să spună că banii europeni vin acum pe proiectele lui Emil Boc. (…) Proiecte noi de atragere a fondurilor europene nu sunt, iar efectele se vor vedea peste 3 ani. Vom vedea, de altfel, încă la 31 decembrie 2015 cum nu vin bani europeni, pentru că Ponta trăieşte acum pe proiectele Guvernului Boc. Nu am văzut vreo mare licitaţie organizată de Victor Ponta. Iar banii pe studiile de fezabilitate (pentru noile autostrăzi – n.r.) … vom plăti miliarde de euro pentru ele”, a avertizat şeful statului.

Traian Băsescu a insistat: „Aş fi vrut să-l aud pe guvernator de ce cresc taxele. Sigur, nu e treaba lui, nu este prim-ministru, dar dacă tot face observaţii, măcar să le facă pe toate”.

Guvernatorul BNR a remarcat public, acum câteva zile, că „este chiar mai greu decât acum 2 ani să faci afaceri în România”, reclamând că a trebuit să plătească statului 3 miliarde de lei vechi într-un singur trimestru.

Victor Ponta a replicat că firma lui Isărescu plăteşte mai mult pentru că are profit mai mare – “ca, de altfel, toate companiile din România”.

Astăzi, Isărescu a revenit: “Marţi am spus că am dat toate impozitele şi n-am luat un sfanţ dividende. N-am luat un sfanţ dividende de când… şi nici nu cred că o să iau în continuare, un an sau doi”, a comentat Isărescu la finalul conferinţei de prezentare a raportului asupra inflaţiei.

Guvernatorul BNR are afaceri în viticultură şi, recent, şi-a deschis o pensiune la Drăgăşani. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.