Traian Basescu i-a cerut luni premierul Victor Ponta sa grabeasca trimiterea la Curtea Constitutionala a listelor electorale utilizate la referendumul pentru demiterea sa, precizand ca „nu mai putem mentine situatia de criza politica”. „Deci un lucru foarte simplu: pui intr-un camion listele elctorale, te prezinti cu ele la sediul CCR, ai grija sa fie oameni suficient de multi pentru ca in jumatate de ora sa depui listele la CCR. Chestiunea ar putea fi rezolvata in cateva ore”, a precizat Basescu. El a adaugat ca a doua zi dupa aceasta operatiune va cere CCR sa devanseze termenul pentru validarea sau invalidarea scrutinului. Presedintele suspendat a explicat inca o data ce prevede legea atat in cazul referendumului, cat si in cel al demiterii presedintelui, avertizand ca in acest caz “nu te joci cu legea si ca “din aceasta cauza are probleme dl. chestor de la Evidenta Populatiei”.
„Astazi, Guvernul a primit o scrisoare de clarificare de la Curtea Constitutionala, in care li se clarifica cererile: Guvernul trebuie sa predea CCR listele dupa care s-a desfasurat referendumul din 29 iulie. Ca sa fiu mai precis, listele asa cum ele au fost actualizate pe 11 iulie. Asa prevede legea: la 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului trebuie actualizate listele. Deci un lucru foarte simplu: pui intr-un camion listele elctorale, te prezinti cu ele la sediul CCR, ai grija sa fie oameni suficient de multi pentru ca in jumatate de ora sa depui listele la CCR. Chestiunea ar putea fi rezolvata in cateva ore”, a declarat Traian Basescu.
„Cred ca guvernul ar trebui sa se grabeasca pentru ca nu mai putem mentine situatia de criza politica”, a adaugat el, asigurand ca a doua zi dupa ce Curtea va primi listele, va solicita scurtarea termenului dat pentru sedinta de validare sau invalidare a referendumului.
„Pana atunci, sunt tinut de data de 31 august, cand Guvernul are termen pentru predarea listelor. Imediat ce guvernul va depune listele utilizate, voi face o cerere de modificare a termenului, in speranta ca acest lucru va scurta perioada de criza si insecuritate economica”, a precizat presedintele suspendat.
„Pentru destituirea sau alegerea presedintelui nu are nicio relevanta domiciliul”
Traian Basescu a explicat din nou ce prevede legislatia in cazul demiterii sau alegerii presedintelui Romaniei.
„Pentru destituirea sau alegerea presedintelui nu are nicio relevanta unde ai domiciliul, totul este sa fii cetatean roman. Lista electorala pentru alegerea presedintelui se alcatuieste din toti cetatenii cu drept de vor si cu cetatenia romana, indiferent unde locuiesc si muncesc. Apelul meu direct la Victor Ponta e sa citeasca legile despre care vorbesc. Lista electorala pentru alegerea sau demiterea presedintelui cuprinde toti cetatenii romani, indiferent unde au domiciliul, cu restrictiile pentru cei bolnavi sau cu drepturi suspendate”, a insistat Basescu.
El i-a mai recomandat premierului sa citeasca Legea 370 privind alegerea presedintelui, facand trimitere directa la art. 2, litera c, „care spune foarte clar ce inseamna lista electorala cand e vorba de presedinte”.
Totodata, Basescu a aratat ca, in Legea 3/2000 privind referendumul, se spune ca legat de referendumul pentru demiterea presedintelui orice cetatean poate vota oriunde se gaseste o sectie de votare.
„Dl. Ponta sa transmita urgent listele dupa care s-a desfasurat referendumul si sa-i puna pe ministri sa citeasca legile; altfel o sa faca o obsesie cu acel recensamant inutil si fara nici o valoare”, a insistat Traian Basescu.
„Cu romanii domiciliati in strainatate s-ar ajunge la 18,8 milioane de electori, ceea ce ar scadea la 39% participarea la referendum”
Intrebat cum comenteaza faptul ca, dinspre Putere, vin in continuare informatii ca se actualizeaza listele, Traian Basescu a spus ca este posibil sa fie scapari, dar ca nu crede ca acestea ar putea influenta rezultatele referendumului.
„Cum eu nu contest – am utilizat aceleasi liste ca la alegerile locale, doar ca le-am actualizat cu cei care nu mai traiesc sau si-au pierdut cetatenia. Chiar aceasta declaratie e proba fraudei, daca discutam, dar nu vreau sa deschidem aceasta cutie a Pandorei. La aceasta lista trebuiau adaugati cei 460.000 de cetateni romani cu domiciliul in strainatate, care la alegerile locale nu pot fi in listele permanente”, a precizat presedintele suspendat.
El sustine ca, daca ar contesta aceasta lista, cifra la liste electorale ar trebui sa ajunga la 18,8 milioane, ceea ce ar face procentul de participare circa 39%. „Pe mine nu ma intereseaza acest proces, atat timp cat este sub 50%. Aveam dreptul sa contest listele in termen de 24 de ore, dar nu am facut-o, am pierdut acest drept. Poate CCR sa conteste aceste liste, dar eu nu mai am acest drept’, a adaugat Basescu.
Presedintele suspendat a explicat inca o data ca, pana in 2008, acestia au existat in listelele electorale pentru alegeri parlamentare, iar dupa ce s-a introdus votul uninominal, s-au facut colegiile si s-a mers pe principiul ca „nu poti vota in alt colegiu”.
„Cand e vorba de alegerea presedintelui sau de destituire, nu te poti juca cu legea. De asta are probleme dl. chestor de la Evidenta Populatiei”
„Din acest motiv, cei cu domiciliul in strainatate sunt arondati colegiilor din afara. Ei se regasesc pe listele de colegiu la care sunt arondati cand sunt alegeri legislative – de asta avem senatori si deputati pentru diaspora. La alegerile locale restrictia e mai mare, doar cei care locuiesc in localitatile respective. Pentru presedinte (alegeri si referendum – n.red) nu exista lista electorala permanenta, ci lista electorala. In legea 370, art 2, alineatul c) veti vedea ca se vorbeste de lista electorala permanenta, fara restrictie de domiciliu sau tara in care se afla alegatorii. Cand e vorba de presedinte, lista electorala implica toti cetatenii romani care au implinit 18 ani”, a mai spus Basescu.
„De ce e important, si cred ca de asta are probleme domnul chestor: Cand e vorba de alegerea presedintelui sau destituire, nu te poti juca cu legea. Hai sa luam cazul alegerii – un presedinte poate fi ales din primul tur daca are jumatate plus unu din lista electorala. Nu te joci cu jumatate de milion de voturi cand e vorba sa alegi presedinte sau sa-l destitui, lucrurile sunt foarte grave din punctul acesta de vedere”, as conchis presedintele suspendat.
Magda SEVERIN