Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că „presimte” anchetarea de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a privatizării CFR Marfă, deoarece condițiile de licitație au fost schimbate după ce a rămas în cursă „o anume firmă”, apoi termenele pentru încheierea privatizării nu au fost respectate sau au fost „profund întârziate pentru a crea condiții mai favorabile companiei declarate câștigătoare”, iar pentru câștigătorul licitației se fac acum eforturi pentru a se prelungi din nou termenele la care să facă plata. „Eu doar spun, preventiv, nu mai continuați modificarea condițiilor în care să se facă plata la CFR, pentru că nu există nicio justificare în raport cu ce va spune Consiliul Concurenței”, a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni.
“Și, pentru că presimt, dați-mi voie să vă spun că orice om care privește la modul cum se derulează privatizarea CFR Marfă poate ajunge cu ușurință la concluzia că această privatizare va face, mai devreme sau mai târziu, obiectul unei anchete a DNA-ului. Este o privatizare în care s-au schimbat condițiile de licitație după ce a rămas o anume firmă, este o privatizare în care termenele nu au fost respectate sau au fost profund întârziate pentru a crea condiții mai favorabile companiei declarate câștigătoare, este o licitație, un câștigător de licitație pentru care acum se fac eforturi pentru a se prelungi din nou termenele la care să facă plata”, a arătat Traian Băsescu.
Şeful statului a insistat că Hotărârea de Guvern nr. 526/2013, care a stabilit strategia de privatizare a CFR Marfă are termene clare, care “în mod artificial” au fost deja prelungite.
În 3 noiembrie trebuie achitaţi toţi banii
“Ba că a durat o lună până s-a emis hotărârea de Guvern prin care se fixa câștigătorul, ba pe urmă s-a făcut jocul cu CSAT până la publicarea în Monitorul Oficial, ba mai știu eu ce alte tertipuri. Plata avansului s-a făcut conform datelor publice pe data de 3 octombrie, deci pe 3 noiembrie trebuie plătită întreaga sumă”, a avertizat Traian Băsescu.
Preşedintele a argumentat că nu dorește să i se reproșeze că a lăsat prin “testament post-prezidențial” să se realizeze o anchetă a DNA în cazul CFR Marfă.
“Băieţi, o să vă ia exact pe ce aţi făcut în procesul de privatizare”
“Nu aș vrea să mi se spună peste vreo 2-3 ani că ori eu am lăsat de pe acum, prin testament post-prezidențial, luați-i pe cei care au condus privatizarea CFR Marfă sau să dea vina pe viitorul președinte că “Uite, din cauza viitorului președinte ne-a luat DNA”. Nu, băieți, dacă o să vă ia, o să vă ia exact pe ce ați făcut până acum în procesul de privatizare a CFR Marfă”, a atenţionat el.
Manevra cu Insula Mare a Brăilei
„Asupra acestui lucru vreau să-i previn de pe acum, cum îi previn și legat de terenul de 2.815 hectare pe care l-au transferat de la Academia Agricolă ‘Gheorghe Ionescu Sisești’ la Consiliul Județean Brăila. Este doar așa, în treacăt. Să ne aducem aminte, să nu dați vina pe viitorul președinte, că lucrurile pot evolua foarte neplăcut atunci când guvernul se așează într-o mașinărie pentru favorizarea corupției, chiar dacă ia decizii colective”, a mai indicat Băsescu.
Minciuna cu DNA-ul băsist
Şeful statului a replicat şi acuzelor potrivit cărora “orice politician are probleme cu Justiția acest lucru se datorează DNA-ului băsist”.
“Sigur că este o minciună fără niciun fel de acoperire în fapt, pentru că nu există – și spun public – procuror sau judecător care să poată spune că în cei 9 ani de mandat a avut cu mine vreo discuție pe un dosar anume, pe dosarul unui politician. Singurul dosar pe care l-am urmărit în instanță a fost un dosar de terorism, dar fără să intervin în dosar, ci mă interesau termenele, pentru că eram constrânși de procesul de recuperare a omului, să știm când va fi o hotărâre definitivă. În rest, toate afirmațiile, dosare făcute de procurori băsiști, dosare făcute la comanda lui Băsescu sunt numai niște minciuni”, a insistat traian Băsescu.
Magda SEVERIN