Președintele Traian Băsescu l-a informat joi la Bruxelles, pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că România îşi propune ca până la sfârşitul acestui an să devină stat membru Schengen. „Este nu numai un obiectiv de ţară, ci şi unul personal, în condiţiile în care eu îmi termin mandatul la 21 decembrie; aş vrea ca şi acest pas care vizează integrarea României în Uniunea Europeană să fie făcut, să fim stat membru Schengen chiar dacă se va face în două etape, prima în octombrie”, a precizat şeful statului. El a arătat că în discuţiile cu preşedintele van Rompuy a făcut şi o “clarificare” cu privire la Raportul MCV, solicitând să se menționeze în document ”buna funcționare a instituțiilor statului, care sunt capabile să oprească și derapaje ale politicului”. Amintim că Raportul MCV a fost amânat din toamna anului trecut, după episodul „Papici”, care i-a determinat pe oficialii europeni să-i mai dea timp premierului Victor Ponta şi Parlamentului majoritar USL să-şi mai spele din păcate.
Traian Băsescu a precizat că vizează admiterea României în Schengen în octombrie, într-o primă etapă, nu numai din cauza “evoluţiilor interne – incidente cu declaraţii, cu tentative de modificare a Codului Penal, cu tentative de lege a amnistiei, a graţierii”, ci şi pentru că în luna mai sunt alegeri pentru Parlamentul European şi “este foarte greu să intrăm într-un proces de negociere cu statele membre care mai au obiecţiuni acum, înainte de alegerile europarlamentare”.
“Bineînţeles, nu m-am limitat numai la a anunţa că noi avem acest obiectiv. Am solicitat preşedintelui Consiliului European, care îşi termină mandatul cam odată cu mine, să mă sprijine la fel cum m-a sprijinit şi în 2012 – şi s-a ratat din cauza evenimentelor din vara lui 2012 -, să reluăm acel efort comun pentru ca, în octombrie, să intrăm în Schengen”, a adăugat şeful statului, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.
Schengenul e Schengen, dar sunt ţări care se uită şi la statul de drept
Traian Băsescu a arătat că nu neagă legătura pe care o fac unele state cu MCV-ul “şi, oricât am spune noi că aşa ne scrie în tratat, că Schengenul e Schengen şi are doar condiţii tehnice, sunt ţări care se uită şi la statul de drept, şi la fucţionarea justiţiei”.
“De aceea, în discuţie, am simţit nevoia să fac o clarificare, clarificare ce trebuie, în opinia mea, să se reflecte în raportul MCV din luna ianuarie – probabil 22, cel mai târziu 29 ianuarie. (…) Rugămintea mea a fost să fie o abordare corectă şi care să reflecte ce s-a întâmplat în România. Sunt de acord că în Parlament s-a votat cu mare veselie modificarea Codului Penal în aşa fel încât demnitarii, aleşii – de toate, pe toate palierele, de la preşedinte până la consilieri locali -, să nu mai fie afectaţi de legislaţia care vizează conflictul de interese. Dar Curtea Constituţională a stopat acest proces“, a arătat preşedintele.
Instituţiile statului au pus capăt abuzurilor politicului
Traian Băsescu i-a argumentat preşedintelui van Rompuy că “dacă politicul a avut o abordare greşită, în raport cu exigenţele europene şi cu criteriile de la Copenhaga, tot o instituţie a statului român a pus capăt unui astfel de abuz făcut de politicieni”. El a precizat că i-a dat oficialului european mai multe astfel de exemple, în care “abuzurile eventuale ale Parlamentului sau greşita înţelegere a majorităţii parlamentare a fost stopată de instituţiile statului”.
“Deci mie mi s-ar părea corect ca raportul MCV să reflecte acest lucru. V-aş aduce aminte că tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012 a fost oprită tot de instituţiile statului, în speţă Curtea Constituţională. Tot instituţiile statului investighează sau au investigat fraudele de la referendum şi acum tot o instituţie a statului a oprit modificarea Codului Penal care îi făcea pe politicieni de la nivel central şi politicieni de la nivel local mai ceva decât dumnezeii când era vorba de furat şi conflictul de interese”, a enumerat Băsescu.
Astfel, în Raportul MCV “ar fi corect să se menţioneze buna funcţionare a instituţiilor statului care sunt capabile să oprească şi derapaje ale politicului, pentru că de fapt asta este realitatea. Nu a fost nici Curtea Constituţională, n-a fost substituită nici de declaraţii de la ambasade, nici de declaraţii de la Bruxelles, nici de declaraţii de nicăieri. Curtea Constituţională a acţionat ca instituţie a statului de drept”, este de părere preşedintele.
Statele care încă mai au semne de întrebare trebuie să privească la modul cum funcţionează CCR, ANI, DNA
“Deci acest lucru trebuie reflectat şi trebuie tratate separat eventualele derapaje ale politicului în raport cu funcţionarea instituţiilor. Şi, până la urmă, statele care încă mai au semne de întrebare trebuie să privească în primul rând la modul cum funcţionează instituţiile, cum funcţionează judecătorii, cum funcţionează procurorii, cum funcţionează Curtea Constituţională, cum funcţionează ANI”, a mai spus Traian Băsescu.
CCR ne-a tras piciorul de deasupra prăpastie
Preşedintele a adăugat că “derapaje de politiceni sunt peste tot”, dar “solicitarea mea a fost, dacă este posibil, ca Raportul MCV să trateze instituţiile – şi, sigur, derapajele politicienilor nu pot fi evitate”.
“Dar problema modificării Codului Penal pe tema conflictului de interese a fost, practic, eliminată. Ea a fost un episod care a fost surprins, la un moment dat, de toţii partenerii noştri – votul din Parlament -, dar ea în final a fost eliminată prin decizia Curţii Constituţionale. Deci, Curtea Constituţională ne-a tras piciorul de deasupra prăpastiei, ne-a pus din nou cu picioarele pe pământ, ceea ce este foarte important. Acest lucru l-am subliniat în mod deosebit în ceea ce priveşte raportul dintre accesul în Schengen şi Raportul MCV. Sper să fie înţeleasă corect abordarea pe care eu o am sau pe care am avut-o şi să se ţină cont de ea”, a arătat Traian Băsescu.
Trebuie explicat şi Bruxelles-ului, și Statelor Unite că nu trebuie confundate voturile din Parlament cu instituțiile statului român
Întrebat cum se văd de la Bruxelles independența Justiției și statul de drept din România, Băsescu a răspuns că acest lucru se va vedea în raportul MCV din 22 ianuarie.
“Și cu Bruxelles-ul, și cu Statele Unite trebuie vorbit. Trebuie vorbit și explicat, că nu trebuie confundate voturile din Parlament cu instituțiile statului român. Deci, asta a fost efortul meu, astăzi, să fac o deosebire, sau să fac să se înțeleagă diferența dintre o opțiune politică a unei majorități parlamentare, pe care nici eu, nici cei de la Bruxelles nu o putem discuta, putem doar să ne dăm cu părerea, dar trebuie făcută deosebirea între abordarea politicienilor și funcționarea instituțiilor statului de drept, iar din punctul meu de vedere se văd niște instituții care funcționează corect, chiar dacă sunt presate de politic. Instituțiile au rămas verticale, au rămas în picioare”, a insistat președintele.
Declaraţiile politicienilor decredibilizează Justiția
Pe de altă parte, Traian Băsescu este de părere că ar fi o greșeală abordarea potrivit căreia declarațiile politicienilor nu influențează Justiția.
“Spre exemplu, am văzut o declarație a unui înalt demnitar din parchete, zilele trecute, care spunea că declarațiile oamenilor politici nu influențează justiția. Eu cred că este foarte greșită abordarea. Este o părere a mea, nu critic pe nimeni: e bine ca din astfel de foarte înalte funcții în parchete să nu se facă astfel de afirmații. Realitatea este că declarațiile oamenilor politici influențează justiția, în primul rând prin decredibilizarea ei. Noi, ca oameni politici, avem obligația să ne abținem de la a comenta negativ decizii ale justiției, de a nega acțiuni ale procurorilor, pentru că are cine să le nege dacă este”, a conchis Băsescu.
Magda SEVERIN