Benzina şi motorina s-au scumpit

Încă din primul minut al anului 2014, benzina şi motorina s-au scumpit cu până la 15-20 de bani, în urma unui tertip al Guvernului. A recurs la el pentru a-i jecmăni pe românii care ar fi trebuit să plătească mai puţin la carburanţi, deoarece euro, în funcţie de care se calculează accizele, a fost mai mic în toamnă decât în anul precedent. Concret, BCE a publicat la 1 octombrie 2013 o referinţă de 4,4485 lei/euro, în scădere cu 7,38 bani (1,63%) faţă de aceeaşi dată din 2012. Numai că premierul Ponta şi ministrul Chiţoiu au găsit rapid soluţia să aducă venituri mai mari la Bugetul de stat: un altfel de calcul al accizelor, în funcţie de rata medie a inflaţiei din luna septembrie 2013, care a fost de 4,77%. La aceasta se adaugă referinţa de 4,5223 lei/euro anunţată la 1 octombrie 2012 şi se ajunge la un curs de schimb de 4,738 lei/euro.

Acciza reprezintă, în medie, 27% din preţul total al carburanţilor, iar o majorare a valorii acesteia cu 4,77% presupune o scumpire cu 1,29% a litrului de benzină şi de motorină. Numai că, la pompă, majorarea este mult mai mare.

Astfel, în ultima zi a anului trecut, un litru de motorină cu aditivi costa 6,33 lei la o benzinărie OMV Petrom din zona Dristor, Bucureşti, dar şi în Drobeta-Turnu Severin. Miercuri dimineaţa, pe 1 ianuarie, s-a scumpit la 6,48 lei, la aceleaşi benzinării, ceea ce înseamnă o majorare cu 15 bani a preţului, respectiv 2,37%, mult peste acel 1,29% prevăzut de noul mod de calcul al accizelor.

La benzină, scumpirea a fost de 9 bani: un litru de benzină Standard 95 costa 5,78 de lei în 31 decembrie şi acum este de 5,87 lei.

La Lukoil, cel mai scump sortiment de motorină ajunge la 6,38 lei/l, atât în Fieni, în Târgovişte, cât şi în Bucureşti la intrarea dinspre Chitila. Benzina Euroluk 95 s-a scumpit de la 5,61 la 5,81 lei litrul.

Pe portalurile companiilor petroliere preţurile nu au fost actualizate din 30 decembrie 2013.

Scumpirea carburanţilor va antrena majorări de preţ la transporturile de mărfuri – implicit la alimente -, iar taxa de stâlp nou introdusă, de 1,5% din valoarea construcţiilor speciale, va duce şi ea la scumpirea energiei.

Românii au scăpat însă de acciza suplimentară de 7 eurocenţi la combustibili, pe care Guvernul a încercat să o impună începând de la 1 ianuarie. Termenul a fost prorogat cu 3 luni, dar cel puţin până la prima rectificare de buget, în iulie, noua taxă nu mai poate fi introdusă.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.