Mult aşteptatul bilanţ al activităţii celor 5 luni de guvernare a fost transformat de premierul Victor Ponta într-un megadenunţ al celor “15 bombe cu ceas lăsate de PDL”. Printre acestea, şeful Executivului USL a enumerat Oltchim, Poşta Română, Hidroelectrica, subvenţiile din agricultură, subfinanţarea spitalelor, Educaţia, plus o problemă suplimentară: revoluţionarii. Prin astfel de acuze, premierul speră să scape de întrebări legate de măsurile economice pe care le-a promis în Programul de guvernare şi nu le-a luat. Cea mai importantă, crearea locurilor de muncă. Despre mărirea salariului minim la 850 de lei nu mai vorbim, pentru că ,deşi o clama înainte de preluarea guvernării, nu a mia făgăduit-o ulterior.
Acum, şeful Executivului spune că “în aceste 5 luni de guvernare ne-am aplecat asupra a 15 bombe cu ceas pe care le-am moştenit”. Iată-le, enumerate, luni, într-o conferinţă de presă la sediul PSD.
1. “Sistemul de corupţie organizat în cadrul ANAF de PDL, Sorin Blejnar şi toţi ceilalţi reprezentanţi ai PDL, sistem de corupţie şi de evaziune fiscală care a dus ani de zile la pierderi grave pentru bugetul de stat”.
2. Poşta Română. Potrivit premierului, paguba se ridică la peste 100 de milioane de lei, la care se adaugă fapte de corupţie “coordonate de la Ploieşti de preşedinta organizaţiei PDL Prahova”.
3. Hidroelectrica. Ponta susţine că prejudiciul se ridică la 1,2 miliarde de euro, prejudiciu “produs de PDL, Adriean Videanu şi de băieţii deştepţi”, dar şi la cazul cel mai mediatizat în ultima perioadă – situaţia combinatului Oltchim, cu “700 de milioane de euro şi o bombă socială şi economică pe care încercăm prin toate eforturile posibile să o dezamorsăm în această perioadă”.
4. Blocajul fondurilor europene – POSDRU, POS, programe operaţionale sectoriale. Guvernul Ponta nu a primit un leu în 5 luni.
5. Taxa de clawback, “adoptată de Guvernul Boc prin două ordonanţe succesive şi care făceau imposibilă încasarea ei”, la care se adaugă un deficit în acest moment – prezentat de subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat – de 700 milioane de lei în funcţionarea spitalelor.
6. Subvenţiile pentru agricultură prevăzute a fi scăzute de la 32 la 12 euro la hectar.
7. Subfinanţarea “cronică şi calculată” a Armatei Române, aspect discutat şi în cadrul CSAT.
8. Personalul din Poliţia Română – o “bombă cu ceas” dezamorsată, prin deblocarea, deocamdată, a posturilor pentru absolvenţii Academiei de Poliţie promoţiile 2011 şi 2012.
9. CNAS, cu “fapte grave de corupţie” şi neasigurarea bugetelor pentru spitale şi medicamente.
10. Creşterea preţului la gaze. Şeful Executivului a susţinut că Guvernul Boc, “sub semnătura preşedintelui Traian Băsescu, s-a angajat în negocieri cu partenerii internaţionali privind creşterea preţului la gaze”.
11. SRTv. “PDL a lăsat TVR cu peste 100 de milioane de euro datoriie”, a arătat Ponta.
12. Indemnizaţiile pentru mame şi banii pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi.
13. Taxa auto ce trebuie restituită.
14. Aplicarea unor coduri juridice fără niciun leu în buget. “Practic, promisiunile făcute în cadrul MCV de guvernul PDL privind legea de aplicare a Codului penal au fost simple vorbe goale atât timp cât nu s-a alocat niciun leu. Mai mult, MJ are în acest moment conturile blocate în urma proceselor pierdute cu magistraţi şi a faptului că Guvernul Boc s-a angajat să plătească sumele rezultate din aceste procese, lucru evident de care nu s-a ţinut şi a dus la această situaţie. Reliefez şi aici, în “bombele cu ceas” lăsate noului guvern în zona de justiţie, faptul că numirea noului procuror general şi a procurorului şef al DNA se desfăşoară în această perioadă exact pe legea şi procedurile aplicate în 2005 şi 2008. Acum legea nu mai este bună, legea pe baza căreia dna Kovesi şi dl Morar au fost numiţi nu mai este apreciată de PDL odată ce a trecut în Opoziţie şi criticile şi asaltul împotriva României ca ţară şi a instituţiilor de drept dat de PDL se bazează evident pe o minciună”, a ironizat preşedintele PSD.
15. Situaţia din Educaţie. Victor Ponta a spus că nu a fost asigurat bugetul de funcţionare până la finele acestui an şi a susţinut că fostul ministru a introdus clasa pregătitoare “pentru a deturna 50 de milioane de lei din bani publici pentru firme aparţinând PDL”. El a mai denunţat blocarea de către PDL a posturilor din învăţământul preuniversitar şi “problema spinoasă cauzată de încercarea fostului guvern PDL de a despărţi facultăţile din cadrul UMF Târgu Mureş”.
O “bombă suplimentară” este problema revoluţionarilor “făcuţi pe bandă rulantă de omul PDL George Costin”, aflat acum în închisoare şi care a lăsat “peste 3.500 de certificate eliberate în mod fraudulos”.
Amnezie. “În vederea creşterii ratei ocupării atât în cadrul grupurilor defavorizate şi a şomerilor de lungă durată şi, în special, a tinerilor, sunt avute în vedere: pomovarea unui program prioritar cu partenerii sociali pentru păstrarea şi creşterea numărului locurilor de muncă, modificarea Legii Dialogului Social – prin crearea unui grup de lucru tripartit şi deblocarea activităţii CES, reanalizarea Codului Muncii şi a Legii salarizării unice pentru salariaţii bugetari, promovarea legii internship-ului şi modificarea Legii uceniciei şi a Legii muncii zilierilor”, făgăduia Ponta în Programul de guvernare pe 6 luni.
Magda SEVERIN