Bilanţul primei ninsori în Bucureşti: 6 maşini avariate, 22 de accidente rutiere

Prima ninsoare a venit cu vânt puternic în Bucureşti, care a prăbuşit mai mulţi copaci ce au avariat 6 maşini în sectoarele 5 şi 6, pe B-dul Iuliu Maniu, Platanului şi Râul Doamnei. Totodată, au avut loc 22 de accidente rutiere. În plus, la CET Progresul s-a produs o avarie care a lăsat fără căldură şi apă caldă tot Sectorul 4, până în această dimineaţă, dar şi o parte din sectoarele 2 şi 5 au avut probleme în zonele deservite de acelaşi CET. Dar nu ninsoarea, ci vântul a creat probleme şi le-a dat bătăi de cap şoferilor în trafic.

Odată cu ninsoarea au scăzut şi temperaturile până la -5, -7 grade Celsius, dar vântul puternic a amplificat senzaţia de frig, corpul omenesc resimţind cu circa 5-6 grade mai puţin ceea ce arătau termometrele.

O maşină a ieşit de pe carosabil şi a sărit în râul Dâmboviţa, însă şoferul – care lucrează la o firmă de pază – a avut prezenţă de spirit şi a ieşit imediat din apa îngheţată. a de viscol în sud-vestul ţării. Şase maşini avariate în Bucureşti

Despre cele 6 autoturisme distruse de copaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că pomii s-au prăbuşit miercuri dimineaţă, între orele 07.00 şi 09.00.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat că în ultimele 24 de ore au avut loc 22 de accidente rutiere, soldate cu 25 de răniţi, dintre care 3 grav şi ceilalţi cu răni uşoare. Accidentele s-au produs din cauza neacordării priorităţii de trecere autovehiculelor şi a traversării pietonilor prin loc nepermis.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.