Vasile Blaga, preşedintele PDL, a declarat vineri, în replică la atacurile lansate de Traian Băsescu joi seara împotriva sa, că şeful statului a spus neadevăruri despre el şi că 22 de milioane de români ştiu că preşedintele o susţine pe Elena Udrea. Blaga i-a reproşat lui Băsescu că intervine în competiţia internă pentru şefia PDL şi că, lovind în el, loveste de fapt partidul.
“Domnul preşedinte o susţine pe doamna Udrea, ştiu 22 de milioane de români, deci nu este o noutate pentru mine asta. Pe mine m-au deranjat anumite neadevăruri spuse de dl. preşedinte. În primul rând, nu am schimbat pe nicăieri conducerea partidului, nu avem conduceri interimare, nu ştiu de unde este dânsul informat”, a declarat Blaga.
El a mai spus că PDL l-a salvat pe Băsescu la referendum, fără ca Udrea să urce vreodată pe scena mitingurilor de susţinere.
”PDL de acum e PDL din vară care a apărat statul de drept şi pe domnul preşedinte. Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia-sa, pentru că domnia-sa a fost de partea dreaptă şi noi de partea sa. La mitingurile pentru referendumul din 29 iulie 2012 pe scenă nu urca niciodată Elena Udrea, care probabil nici nu se afla în oraşele respective la acel moment”, a mai spus Vasile Blaga.
Blaga i-a reproşat lui Băsescu şi că l-a acuzat de faptul că Frunzăverde a fost locotenentul său la moţiunea din 2011 împotriva Guvernului Boc şi, ulterior, de căderea Guvernului Ungureanu.
“Apoi că ar fi căzut Guvernul Ungureanu din cauza mea, pentru că dl. Sorin Frunzăverde a fost locotenentul meu, am văzut. Vreau să îi atrag atenţia dlui preşedinte că, spre deosebire de mine, care nu am acceptat nicio funcţie în partid după Convenţia din mai 2011. Probabil cu domnia-sa, oricum cu dl Boc da, a negociat dl Sorin Frunzăverde de a intra direct prim-vicepreşedinte al dlui Boc în Biroul Permanent Naţional. Domnia-sa (Frunzăverde, n.r.) a plecat din partid de pe funcţia de prim-vicepreşedinte, deci de locotenent al domnului Boc”, a argumentat Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă la Sălaj.
Magda SEVERIN