BNR: Investiţiile străine directe au crescut cu 22,7% în S1

bnr-foto-jean-mihai-palsuInvestiţiile străine directe au însumat peste 2 miliarde de euro în primul semestru din acest an, în creştere cu 22,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, informează Banca Naţionale a României (BNR).

“Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2.036 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1.561 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 475 milioane euro”, se arată în comunicatul BNR.

Cifrele sunt mult mai optimiste față de estimările Guvernului și Ministerului Finanțelor. Atât premierul Dacian Cioloș, cât și ministrul Anca Dragu anunțaseră în urmă cu câteva zile, la rectificarea bugetuluid e stat, că investițiile străine directe au crescut cu 15% în S1.

Însă în S1 au fost înființate numai 2.687 societăţi cu capital străin, cu 12% mai puține față de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Valoarea totală a capitalului social al acestr 2.687 de firme noi este de 19,72 milioane de dolari. Cele mai multe firme au fost înfiinţate în luna martie, respectiv 509, cu 17,7% mai puţine decât în aceeaşi lună din 2015.

La finalul lunii iunie, numărul societăţilor cu participare străină la capital din România era de 207.153, valoarea totală a capitalului social fiind de peste 43,4 miliarde euro.

Potrivit datelor ONRC, România a înregistrat în 2015 cel mai mic număr al societăţilor cu capital străin nou înfiinţate din ultimii 18 ani.

În perioada 1991 – 2015 au fost înfiinţate 204.466 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 42,8 miliarde euro, predominând firmele din construcţii (pondere de 27,2%), industrie (25,9%) şi servicii profesionale (19,3%). Cele mai multe astfel de societăţi au fost înfiinţate în Municipiul Bucureşti, respectiv 92.072 (valoarea totală a capitalului social – 21,9 miliarde euro).

Din cele 204.466 firme, 41.749 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 8,4 miliarde euro, deşi au circa 4.600 firme.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.